Formula 1 poposeste in acest sfarsit de saptamana in Japonia – Intre McLaren Mercedes si Renault

Dupa ce in urma cu doua saptamani, la capatul Marelui Premiu brazilian de la Sao Paolo, spaniolul Fernando Alonso a acontat deja laurii in competitia pilotilor, confruntarea ramane deschisa si se anunta extrem de incinsa in ceea ce priveste topul ierarhiei constructorilor. Desi multe voci din „Marele Circ” afirma ca reprezinta doar o consolare, se pare ca scuderiile McLaren Mercedes si Renault sunt departe de a impartasi acest punct de vedere. Mai marii echipei pentru care „alearga” finlandezul Kimi Raikkonen si columbianul Juan Pablo Montoya au lasat sa se inteleaga ca vor sa-si salveze onoarea in acest final de stagiune prin cucerirea titlului mondial al constructorilor. Penultimul vals al stagiunii este programat duminica, la Suzuka, prilej cu care germanii vor incerca sa mareasca avantajul de doar doua puncte care ii desparte in acest moment de francezi. Totodata, ghinionistul Montoya are sansa de a obtine, pe ultima suta de metri a actualului Campionat Mondial, pozitia a treia, in detrimentul lui Michael Schumacher, cei doi aflandu-se la egalitate de puncte, dar sud-americanul este favorizat de numarul mai mare de victorii.
„Ice Man” de Maranello, din 2006?
Conform publicatiei germane „Bild” si cotidianului spaniol „Marca”, filandezul Kimi Raikkonen ar fi semnat deja un precontract cu Ferrari, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007. Aceleasi surse sustin ca vicecampionul de anul acesta ar fi refuzat o oferta de 70 de milioane de dolari anual venita din partea celor de la McLaren Mercedes.
Liuzzi si Speed, la Red Bull junior
In cursul acestei saptamani, Dietrich Mateschitz, seful scuderiei Red Bull, a anuntat ca italianul Vitantonio Liuzzi si americanul Scott Speed vor fi pilotii echipei secunde, Red Bull junior, pe care o vor propulsa in Formula 1. Red Bull a dorit sa se extinda ca urmare a rezultatelor foarte bune obtinute de David Coulthard si Christian Klien in 2005.
Suzuka International este o bijuterie
Circuitul (foto) pe care se vor intrece duminica cei 20 de piloti este unul deosebit de complex, sicanele impletindu-se armonios cu liniile drepte, o portiune a pistei trecand, la un moment dat, peste un tronson anterior. In Japonia se vor parcurge 53 de tururi a cate 5,807 kilometri fiecare, obtinandu-se astfel un Grand Prix care se va intinde pe 307,573 kilometri. Recordul tuturor timpurilor la Suzuka ii apartine brazilianului Rubens Barrichello, care a strabatut in 2004 un tur de pista in 1.32.730 minute. Circuitul nipon se bucura de vecinatatea unei zone extrem de prospere, aflandu-se undeva intre marile orase Tokyo, Nagoya si Osaka.
Ploaia ar putea ierta concursul
Anul trecut, in zilele premergatoare Marelui Premiu al Japoniei, a plouat torential, ziua de vineri fiind foarte afectata, in vreme ce sesiunile de calificare de sambata au fost anulate. Calificarile au avut loc duminica, in ziua cursei, ostilitatile desfasurandu-se in conditiile unei piste ude, dar care a prezentat o aderenta destul de mare. De aceasta data, sunt sperante ca va fi altfel, intreg programul sfarsitului de saptamana putand fi respectat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






