Sarbatoare la Sc. Gen. nr.30

Scoala Generala nr. 30 va sarbatori sambata 25 de ani de la infiintare. Evenimentul va fi marcat printr-o reintalnire a fostilor si actualilor profesori cu o parte dintre cei 4.150 de elevi care au trecut prin bancile acestei institutii de invatamant. De asemenea, vor fi rememorate momente importante din viata scolii si va avea loc un program artistic pregatit special de cativa elevi ajutati de profesorii lor. Dupa 25 de ani, Scoala nr. 30 se poate mandri ca a reusit sa ajunga pe locul trei in topul scolilor brasovene, iar de-a lungul timpului a reusit sa formeze tineri care au fost admisi cu medii mari la cele mai importante licee brasovene. „Aceasta aniversare este pentru noi extrem de importanta. Am invitat special fosti absolventi ai scolii noastre care acum sunt studenti la universitati de prestigiu din strainatate, in Franta, SUA, Anglia, Canada si Italia. Mai mult, aceasta aniversare vine intr-un moment fast pentru noi. In ultimii trei ani gradul de promovabilitate la Testele Nationale a fost de peste 90%. Pana acum eram perceputi ca o scoala de cartier, o scoala marginasa. Acum cred ca am reusit sa ne demonstram valoarea mai ales datorita muncii cadrelor didactice de aici. La noi vin foarte multi copii saraci sau ai caror parinti nu sunt in tara si stau cu bunicii. Profesorii nostri se ocupa intens de pregatirea elevilor „oferind” chiar meditatii gratuite. Sunt devotati muncii si asta se vede prin rezultatele elevilor”, ne-a declarat Stefan Urs, directorul Scolii Generale nr. 30.
(M.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




