Lifestyle

Coordonator de proiecte in cadrul Asociatiei Bolnavilor de Cancer din Brasov, Simona Ene „preda” abecedarul luptei cu aceasta nemiloasa maladie

  • logomytex.png
 

Chiar daca suna deranjant, mai toti simtim pe propria piele ca lumea in care traim se imparte in doua – una a materialului, in care banul este litera de lege si o alta a emotionalului, unde se traieste cu sufletul. Am avut norocul si placerea sa cunosc o persoana care nu doar prin vorbe, ci si prin fapte investeste afectivitate si suport in folosul celor care au cu adevarat nevoie de ele. Este vorba despre Simona Ene, coordonator proiecte in cadrul Asociatiei Bolnavilor de Cancer din Brasov (ABC). Infiintata in 2001, organizatia isi defineste scopul prin constientizarea si sensibilizarea opiniei publice, promovarea atitudinii de sprijin, intelegere, toleranta si compasiune fata de aceste persoane si familiile lor. 80% dintre membrii ABC sunt femei care sufera de cancer la san, 8% de cancer genital si restul de alte tipuri ale maladiei. Printre pacientii care beneficiaza de serviciile ABC se numara chiar si copii.

De la proiecte ingineresti la pacientii cu cancer
Simona Ene este de profesie inginer si in cadrul companiei in care lucreaza se ocupa de proiecte in domeniul serviciilor de apa-canal. Dupa terminarea orelor de lucru este alaturi de „oamenii pentru care am o deosebita admiratie. Ei lupta cu aceasta boala, care cu timpul devine o adevarata batalie. Noi, cei din asociatie, «predam» abecedarul luptei cu cancerul”, ne spune Simona Ene. Sunt o mana de oameni, mai precis trei persoane, printre care se numara si interlocutoarea noastra.
Colegii sai se ocupa, prin intermediul terapiei complementare, de psihicul si sufletul pacientilor. „Medicina are grija de trup, noi ne ocupam de spirit, de sufletul omului. ABC inseamna, in primul rand, primii pasi in a trai ca persoana diagnosticata cu aceasta maladie”, afirma interlocutoarea. Cele mai multe dintre proiectele realizate de ABC prin intermediul Simonei Ene vizeaza informarea si educarea cu privire la pastrarea starii de sanatate, dar si atragerea atentiei celor din jur ca „acesti oameni (bolnavii de cancer – n.r.) exista, fac parte din comunitatea in care traim, iar problemele lor sunt si ale noastre. Mentalitatea fata de afectiunea in cauza este una gresita, intrucat, in general, este privita ca si o cauza pierduta. Pe de alta parte, in afara de a ne spune «pe la colturi» nemultumirile vizavi de serviciile de sanatate, trebuie sa invatam ca ne putem implica in tot ceea ce ne priveste, devenind cetateni activi, cerand astfel sa ne fie respectate drepturile”, ne precizeaza Simona Ene. „Ziua supravietuitorului de cancer” este unul dintre proiectele ce se afla aproape de sufletul Simonei Ene.
„Este o manifestare pe care o organizam anual, la inceputul lunii decembrie. Noi o vedem ca pe o zi speciala, dedicata cu precadere celor care au luptat si lupta impotriva resemnarii. «Ziua copilariei cu cancer» este un alt proiect demarat in acest an de catre noi”, adauga interlocutoarea. Actualmente, Simona Ene este angrenata intr-o campanie de strangere de semnaturi pentru includerea protezelor mamare pe lista dispozitivelor medicale (asigurate din fondurile CASS) si ca parte a tratamentului in cazul persoanelor cu masectomie. „Ceea ce fac eu in cadrul ABC nu cataloghez ca munca, ci un mod de a-i ajuta pe ceilalti. Aici nu exista con-curenta si nici orgolii”, incheie Simona Ene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google