„Am o profesie care imi aduce un surplus de kilograme…”

Alimentatia corespunzatoare si miscarea fizica sunt doua dintre secretele unei vieti sanatoase. Nu sunt vorbe aruncate in vant, ci recomandari ale specialistilor, pe care este bine sa le luam in seama. Cum, insa, avem tendinta sa aducem neintarziat contraargumente, motivul cel mai des invocat este lipsa timpului pentru a putea lua la ora potrivita masa de pranz, pentru a merge la o sala de aerobic ori a face jogging in parc. „Ferice de persoanele care au un loc de munca ce presupune si miscare fizica”, vor spune cei a caror profesii nu dispun de acest „bonus”. Astfel, intervine intrebarea: „sunt profesii care predispun la ingrasare?”
Stresul poate induce un comportament bulimic
„Persoanele sedentare, fara consum glicemic, in special cele care sed si nu fac nici un fel de miscare, sunt predispuse la ingrasare. De aceea, este bine sa se adopte un regim caloric scazut si sa existe un program de exercitii fizice”, ne precizeaza medicul primar diabet si boli de nutritie Ioana Ferariu. Bineinteles, nu se poate generaliza in privinta naturii profesiilor ce implica un astfel de risc. Important este, insa, ca si persoana sa fie interesata de fizicul si, implicit, psihicul sau. „Cei care au avut un ritm de miscare intens – spre exemplu persoanele ce au facut sport de performanta – si care, ulterior, l-au inlocuit cu o profesie unde nu fac miscare fizica, insa isi pastreaza stilul alimentar, se pot confrunta cu un exces in greutate. Pe de alta parte, la anumite persoane stresul poate induce un comportament de tip bulimic, intervenind astfel un aport suplimentar caloric”, ne spune medicul primar endocrinolog Mihai Varciu. Cu un plus de kilograme aparute „pe neasteptate” ne putem alege si ciugulind cate putin din dulciuri ori produse de patiserie in timpul zilei, alimente care contin multe calorii. Totodata, medicul endocrinolog subliniaza faptul ca limitarea alimentatiei la o singura masa pe zi, hipercalorica, care se savureaza de obicei seara si in prezenta unui pahar de alcool, „ajuta” sustinut la cresterea in greutate.
Zilnic, cel putin 5-10 minute de miscare fizica
Daca se doreste ca in timpul orelor de lucru sa se faca putina miscare, este posibil. Dar pentru asta e cazul sa existe si vointa. „In pauza, vreme de cinci – zece minute, se pot face cateva exercitii fizice si stand la birou. Astfel, sezand pe scaun, spatele se indreapta si se procedeaza la incordarea muschilor fesieri. Totodata, cu picioarele intinse la un unghi de 90 de grade (format cu piciorul scaunului – n.r.), se poate face o pliere si apoi intindere de genunchi. Tot din aceeasi pozitie, picioarele se balanseaza usor, gleznele si genunchii fiind lipite”, ne recomanda instructorul de fitness Gabriela Stefan. Bineinteles ca aceasta minima miscare fizica trebuie sa fie completata de cea facuta in cadrul unei sali de sport, pe care ar fi ideal sa o frecventati de trei ori pe saptamana.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




