RomTelecom Brasov se scuza pentru facturile care ajung cu intarziere

Ca urmare a sesizarii cotidianului „Transilvania Expres” conducerea RomTelecom Brasov isi cere scuze abonatilor pentru disfunctionalitatile aparute in activitatea de distributie a facturilor telefonice in lunile septembrie si octombrie. Pe parcursul lunii trecute mai multi brasoveni, clienti ai principalului operator national de telefonie fixa, ne-au contactat la redactie pentru a-si exprima nemultumirea fata de modul in care s-a facut facturarea pentru serviciile oferite de RomTelecom. Unii dintre acestia ne-au spus ca nu au primit factura pentru luna anterioara sau ca a ajuns la ei cu intarziere impreuna cu penalizarile aferente. Directorul regional al RomTelecom Brasov, Florinel Vasile, a precizat ca toti abonatii care au observat ca au majorari pentru intarzierea la plata, ca urmare a neregulilor enumerate mai sus, pot solicita anularea acestora. Pentru rezolvarea nemultumirilor trebuie facuta o cerere scrisa pe adresa RomTelecom SA, Relatia cu Clientii Brasov, strada Mihail Sadoveanu nr.9, cod 500030. Seful regional al operatorului de telefonie fixa a mai adaugat ca s-au luat deja masuri cu firma care asigura distributia facturilor pentru remedierea acestor disfunctionalitati.
(M.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





