Constantin Juganaru, unul dintre cei arestati in dosarul „Electrica”

Dupa cum am relatat in ultima perioada, directorul Serviciului de Intretinere si Servicii Electrice si Energetice (SISEE) din cadrul Electrica SA Brasov, Constantin Juganaru, este anchetat de procurorii locali ai Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), impreuna cu directorul economic, Gheorghe Puscasiu pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, luare de mita, abuz in serviciu si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Acuzatiile impotriva lui Juganaru si ale complicelui sau sunt legate de avizarea mai multor contracte supraevaluate de achizitii, precum si primirea unor sume mari de bani si autoturisme de lux, valoarea prejudiciului cifrandu-se la 200 de miliarde de lei vechi. Un fapt mai putin cunoscut este ca, in afara functiei pe care o detinea la Electrica SA, Constantin Juganaru a fost si unul dintre membrii staff-ului Organizatiei Municipale a PSD Brasov, unde a fost ales in primavara acestui an in postul de vicepresedinte pe probleme organizatorice. Precizam ca Juganaru a fost inclus pe lista de candidati, la presiunea unor sustinatori din randul participantilor la alegeri, in detrimentul lui Marius Radacina, fost consilier al liderului PSD Brasov, deputatul Constantin Nita.
„Nu-i cunosc evolutia politica!”
Contactat telefonic, pentru a-i solicita sa comenteze situatia creata, liderul organizatiei mentionate, Nicolae Tucunel, ne-a declarat ca Juganaru a demisionat din functia de presedinte in urma cu circa patru luni (moment cand procurorii declansasera ancheta impotriva sa): „Si-a dat demisia din functia de conducere, optand sa ramana un simplu membru. Nu-i cunosc motivele, tot asa cum nu-i cunosc nici evolutia politica si in filiala, unde, de altfel, l-am gasit. La alegerile pentru structurile de conducere ale Organizatiei Municipale a PSD Brasov si-a depus candidatura si a fost ales. N-am avut nici un fel de amestec”. Tucunel a mentionat ca nu a apucat nici macar sa discute cu Juganaru, „fiindca demisionand nu am mai putut avea contacte directe”.
Referitor la actuala situatie, sursa citata s-a declarat deosebit de surprinsa de ceea ce se petrece, dar a precizat ca „nu cunosc amanunte decat din mass-media, fiindca nefiind un apropiat al acestui domn nu am alte surse de informare!”.
Distrugere de probe !?
In timpul cercetarilor efectuate de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Brasov s-a ajuns la concluzia ca este necesara arestarea celor doi directori de la SISEE, Constantin Juganaru si Gheorghe Puscasiu, deoarece au existat indicii ca cei doi intentionau sa distruga probele care ii incrimineaza. Presupunerile anchetatorilor s-au bazat pe faptul ca la sediul societatii s-au gasit un numar de 410 facturi si doar 10 note de comanda. Cum pe respectivele acte apar semnaturile directorilor in cauza, aspectul a condus la ideea ca decizia de achizitionare de produse neconforme calitativ le-a apartinut. Astfel si-au motivat procurorii DNA Brasov cererea formulata catre instanta de emiterea de mandate de arestare preventiva. Judecatorul care a prezidat sedinta a tinut cont de indiciile administrate de magistrati si a decis arestarea preventiva a celor doi sefi de la SISEE, atat sub aspectul impiedicarii distrugerii actelor materiale, cat si datorita faptului ca faptele de care sunt acuzati, luare de mita si abuz in serviciu, se pedepsesc cu inchisoarea, pragul minim fiind de peste 4 ani. (D.A.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




