Expres

Nici un vaccin antigripal in tot judetul

  • logomytex.png
 

De ieri, brasovenii nu mai au nici o sursa in judet pentru a se aproviziona cu vaccinul antigripal. Nici o unitate farmaceutica si nici un depozit nu mai dispun de vreo doza din vaccinul impotriva gripei umane, desi la inceputul lunii au fost aduse cateva mii. Isteria – declansata de confirmarea prezentei in Romania a virusului H5N1, responsabil de raspandirea gripei aviare, si despre care s-a spus ca ar putea provoca o pandemie cu mortalitate ridicata in cazul combinarii sale cu virusul gripei umane – a atins si Brasovul. Daca vineri mai erau cel putin cateva zeci de doze, ieri dimineata si „ultima reduta”, societatea presedintelui Colegiului Farmacistilor Brasov, Maria Botezatu, a cazut. „Vineri, mai aveam destule doze de vaccin in frigider, dar sambata au inceput sa apara pacienti care cumparau cate 4-6 bucati, pentru toata familia, apoi au inceput colegii de la alte farmacii, astfel ca astazi (ieri-n.red.) dimineata nici macar doza pe care voiam sa mi-o administrez eu nu a mai ramas. In mai putin de o saptamana am vandut 200 de fiole de vaccin, adica jumatate din cantitatea pe toata iarna trecuta”, ne-a declarat Maria Botezatu. Presedintele Colegiului Farmacistilor spune ca in anii trecuti ajungea sa incinereze dozele nevandute, fiindca expirau, pierderea fiind de aproximativ 5% din cantitatea comandata pe sezon.
Acum, nici macar nu se mai pot aproviziona, fiindca si importatorii si distribuitorii au fost luati prin surprindere, comenzile farmaciilor fiind asteptate sa fie lansate abia din a doua jumatate a lunii. „Am inteles ca domnul ministru al Sanatatii a facut un apel sa ne aprovizionam cu vaccin, dar tare as vrea sa ne spuna de unde, fiindca nu mai exista la ora asta in nici un depozit”, a precizat Maria Botezatu.

DSP asteapta licitatia nationala
Ministerul Sanatatii a trimis pana acum Directiei de Sanatate Publica (DSP) Brasov 3.000 de doze de vaccin antigripal, din stocul pus la dispozitie ministerului de catre producatorul autohton, Institutul Cantacuzino. Dr. Elena Darstaru, directorul adjunct al DSP Brasov, a precizat ca acestea au fost repartizate in judet cu prioritate persoanelor din zonele inundate in ultima perioada, personalului medical de la Spitalul de Boli Infectioase si de la Statia de Ambulanta si altor pacienti din grupele de risc. Pentru restul pana la 40.000 de doze solicitate – necesarul fundamentat de catre medicii Compartimentului de Epidemiologie din cadrul DSP – se asteapta finalizarea licitatiei nationale organizate de minister. De vaccinare gratuita beneficiaza persoanele din asa-numitele grupe de risc: angajatii din centre de plasament, crese, gradinite, spitale de copii, maternitati, statii de ambulanta. Medicii de familie vor primi circa 20 de doze, urmand ca ei sa-si selecteze pacientii, in functie de riscul pe care il prezinta acestia de a face complicatii ca urmare a contractarii gripei. Vaccin antigripal va fi distribuit si angajatilor din caminele de batrani si la spitalele de boli cronice.
Pacientii au la dispozitie si alte produse, alternative chiar mai eficiente sau adjuvante ale vaccinului „clasic”, numai ca si acestea sunt si greu de gasit si scumpe. Astfel, unul dintre medicamentele antivirale, care asigura si protectia impotriva virusului H5N1, este cel care are drept substanta activa Oseltamivir si este comercializat sub denumirea de Tamiflu. Producatorul a donat deja din august Organizatiei Mondiale a Sanatatii 30 de milioane de doze de oseltamivir, pentru tratamentul gratuit a peste 3 milioane de pacienti. Cateva mii de doze din acest „stoc pentru reactie rapida” urmeaza sa ajunga, prin bunavointa OMS, si in Romania. „Oseltamivir nu este un vaccin, ci un produs antiviral recomandat in cazul pandemiilor de gripa, eficient si impotriva virusurilor gripale dezvoltate prin mutatii cu tulpini de gripa aviara”, sustin expertii. Problema este ca nici Tamiflu – care costa 72 de RON zece pastile, cate sunt necesare – nu se gaseste deocamdata prin farmaciile brasovene, fiindca in sezonul trecut, solicitarile din partea pacientilor au fost extrem de reduse. „Anul trecut, am fost nevoita sa il returnez firmei, fiindca expira, si anul acesta nu prea s-au facut comenzi”, a precizat presedintele Colegiului Farmacistilor Brasov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google