In sezonul rece, mai mult decat oricand, – Muntele poate fi un dusman pentru turisti

Inainte de a aborda traseele montane din judetul Brasov turistii trebuie sa-si ia masuri de precautie specifice sezonului rece. Iubitorii muntelui sunt atentionati de specialisti sa se informeze corect asupra dificultatii traseelor si a conditiilor meteo inainte de „a se aventura” la drum. Mircea Opris, seful Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania, ne-a declarat ca la altitudini de peste 1.800 de metri stratul de zapada a crescut. El recomanda turistilor sa evite traseele care ajung in goluri alpine (zone neimpadurite situate la o altitudine de peste 1.500-1.600 de metri). In aceste zone, din cauza vremii schimbatoare pot sa apara ceata sau vantul puternic. De asemenea, nu sunt recomandate nici traseele care trec prin zone stancoase sau care merg pe marginea raurilor. Majoritatea traseelor cu dificultate marita se afla in Masivul Piatra Craiului si Muntii Bucegi. In ciuda acestor avertizari, in prezent nu exista o legislatie adecvata prin care sa se poata interzice escaladarea anumitor trasee turistice. „Oficial nu exista trasee inchise, insa toti turistii care doresc sa mearga pe munte trebuie sa se imbrace cu echipament adecvat de iarna. Mai precis, au nevoie de bocanci, o haina groasa, caciula groasa, manusi si haine de rezerva”, ne-a declarat Mircea Opris.
Dispeceratul Salvamont preia apelurile non-stop
Pe langa imbracamintea si incaltamintea specifice, turistii trebuie sa aiba in rucsac cat mai multa hrana. Salvamontistii mai avertizeaza ca pe unele trasee relativ usoare sunt zone de cateva sute de metri ce pot oricand sa puna viata in pericol turistilor neechipati corespunzator. Inainte de orice urcus pe munte, trebuie anuntate rudele apropiate si cel mai apropiat punct Salvamont asupra traseului ce urmeaza a fi parcurs, cu cat mai mare exactitate. O data anuntata o anumita ruta, aceasta trebuie pastrata cu strictete, pentru ca in eventualitatea unui accident sa poata fi gasiti cu exactitate. De-a lungul timpului, multe incidente au avut loc tocmai din cauza faptului ca nu s-a cunoscut dificultatea unei zone si s-a plecat pe traseu fara un echipament corespunzator. O deosebita atentie trebuie acordata marcajelor turistice de pe trasee. In cazul in care persoanele intampina probleme, pot apela Dispeceratul National Salvamont care functioneaza non-stop la numarul 0725/826668 sau 0-Salvamont (formand literele cu ajutorul tastelor de la telefonul mobil n.r.) de unde vor fi indrumate spre cel mai apropiat serviciu public salvamont.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




