Politic

Restaurantul Consiliul Judetean Brasov a devenit subiect de consultari intre „fortele politice”

  • logomytex.png
 

Situatia restaurantului-bistro administrat de SC Consilprest SRL (firma unde Consiliul Judetean Brasov este actionar unic) este in continuare una incerta. Dupa ce in vara presedintele CJ, Aristotel Cancescu, a sustinut ca nu vede alta solutie pentru a transforma firma intr-una profitabila decat concesionarea serviciului unei societati private, a stabilit ca o decizie ferma sa se ia in septembrie. Atunci, noua conducere a societatii a prezentat un raport financiar-contabil din care reiesea ca, in sfarsit, a reusit sa obtina profit. Astfel, a fost amanata din nou luarea unei hotarari privind o eventuala concesionare sau dare in locatie de gestiune a localului, pentru sedinta din aceasta luna.
Reamintim ca reprezentantii CJ Brasov au reclamat in repetate randuri ca, desi au fost investite peste 15 miliarde de lei in modernizarea restaurantului, societatea care-l administreaza mearge doar in pierdere.
Referitor la situatia in care se afla in prezent aceasta societate, presedintele Consiliului de Administratie al Consilprest SRL, Laurentiu Antone, a precizat ca are profit: „Nu este unul de ordinul miliardelor de lei, dar cel putin este un semn bun. Noi am pregatit un program de modernizare a localului, care include printre altele transformarea cantinei de la etaj in restaurant si credem ca daca ni se va da sansa sa il punem in aplicare lucrurile vor merge mai bine”. Trebuie spus, insa, ca in perioada la care se face referire lucrurile merg bine in fiecare an si pentru fiecare local mai mare din oras, deoarece sunt sute de cereri privind organizarea de nunti si botezuri. Astfel, era firesc ca in intervalul iulie-septembrie localul sa iasa in profit, avand atat comenzi, cat si incasarile aferente inchirierii salii de nunti.

„Trebuie sa ma consult cu toate fortele politice din plen!”
Presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, ne-a declarat ieri ca este inca indecis privind modul in care va aborda situatia Consilprest SRL pe viitor: „Trebuie sa ma consult cu toate fortele politice din plenul forului deliberativ judetean. Daca in urma cu cateva luni eram convins ca serviciul trebuie concesionat, acum firma are profit. Noua conducere a reusit ca in trei luni de activitate sa treaca de la o pierdere lunara de aproximativ 200 de milioane de lei la un profit de 250 de milioane de lei pe primele doua luni, iar in ultima luna de 300 de milioane de lei”. Cancescu a precizat ca modul in care va fi administrat Consilprest va fi decis politic, pentru ca este nevoie de votul a doua treimi din consilierii judeteni in functie pentru a schimba regimul juridic al localului. Pe de alta parte, intr-un raport privind situatia financiara a acestuia, pus la dispozitia membrilor Comisiei economice a CJ, au declarat ca profitul inregistrat este real. „Societatea are o balanta pozitiva si cred ca programul de rentabilizare poate fi unul viabil. Nu stiu care va fi decizia plenului CJ, pentru ca nu am discutat inca cu colegii mei, dar dupa parerea mea termenul acordat noii conduceri pentru a face treaba va fi din nou prelungit”, a sustint presedintele comisiei, consilierul judetean PNL Mihai Dontu.
La randul sau, consilierul Virgil Balaban a mentionat ca i se va acorda noii conduceri sansa de a-si demonstra eficienta manageriala: „Nu cred ca in aceasta luna se va mai discuta asupra concesionarii”. Tot pentru prelungirea „perioadei de gratie” pledeaza si Traian Barbat (PD), care ne-a declarat ca ar trebui sa se pastreze formula actuala cel putin pana la sfarsitul anului: „Mie mi se pare ca lucrurile se redreseaza si ca in timp pierderile vor fi recuperate. In ianuarie vom avea o imagine completa si daca se va dovedi ca nici cei desemnati acum nu pot sa aduca firma pe un drum bun, atunci sa concesionam restaurantul unei societati private”.

„Rezultatele obtinute nu justifica cheltuielile!”
De alta parere este insa consilierul judetean Liviu Pripon (PD), care a precizat ca din punctul lui de vedere orice societate de stat ar trebui sa fie privatizata. Social-democratul Lucian Ionescu a sustinut si el ca solutia e concesionarea restaurantului unei firme de profil, procedura care ar trebui sa se faca anul viitor: „In acest mod am reduce cheltuielile, care mie mi se par cam mari pentru membrii Consiliului de Administratie al unei firme care face chiftele. Rezultatele obtinute nu sunt atat de bune ca sa justifice aceste cheltuieli”. Mult mai rezervat in declaratii a fost consilierul judetean UDMR Marko Gabor, care a precizat ca nu se poate pronunta decat dupa ce i se va prezenta un raport detaliat si actualizat asupra situatiei financiare a restaurantului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google