Functionarii publici pregatesc o greva generala

Functionarii publici ar putea organiza un miting in Capitala, in 3 noiembrie, urmat de o greva de avertisment in 10 noiembrie si o greva generala in 17 noiembrie, cerand majorarea salariilor cu 50%, dar si modificarea legii privind statutul functionarului public si a programului de lucru. De altfel, liderii functionarilor publici – veniti din toata tara la consiliul unional al aliantei sindicale din care fac parte – au organizat, ieri la pranz, un protest spontan in fata sediului Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Liderul lor a depus la MAI o lista cu revendicarile sindicalistilor, actiunea sindicala vrand sa demonstreze – potrivit lui Marica – faptul ca angajatii din administratia publica sunt foarte hotarati sa obtina drepturile care li se cuvin. Vasile Marica, presedintele Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici „Sed Lex”, a afirmat, ieri, la primul Consiliu Unional al Aliantei „Sed Lex”, ca Guvernul i-a impins pe functionari la aceste masuri de protest, din cauza ca a aprobat bugetul pe 2006 fara sa consulte sindicatele. „Guvernul ne forteaza sa iesim in strada. (…) Am facut intampinare la Guvern, cerand cresterea salariala cu 50 la suta in 2006, dar ei au votat bugetul fara sa ne consulte. Le-am spus ca vrem modificarea Legii 188/1999 privind avansarea de tip cariera, eliminandu-se sistemul de avansare pe post vacant. (…). De asemenea am cerut sa umble la programul de lucru, astfel incat contribuabilul sa stie ora cand vine la institutie si cand pleaca”, a precizat Marica. Liderul „Sed Lex” a afirmat ca functionarii vor cere si sporul de confidentialitate, avand in vedere ca functionarii publici lucreaza cu documente importante si confidentiale.
In momentul de fata, functionarii publici au salarii brute intre 3,8 si 7,5 milioane de lei vechi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




