Desi psihoza colectiva declansata de virusul H5N1 a dus la solicitari fara precedent, Farmaciile brasovene nu au fost aprovizionate cu vaccin antigripal

Depozitele si farmaciile brasovene nu au fost inca aprovizionate cu vaccin antigripal. De luni, brasovenii nu mai au nici o sursa in judet pentru acest produs, desi la inceputul lunii fusesera aduse cateva mii. Importatorii si distribuitorii au fost luati prin surprindere, fiindca sezonul rece abia a inceput, iar psihoza colectiva, declansata de confirmarea prezentei in Romania a virusului H5N1, responsabil de raspandirea gripei aviare a dus la epuizarea rapida a stocului de vaccin. Daca in sezoanele trecute farmacistii ajungea sa incinereze dozele nevandute, fiindca expirau, acum unii nici nu au apucat sa isi pastreze pentru uz personal. Insa, asa cum spunea si ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, desi nespecialist, pacientii pot apela in scop preventiv la produsele homeopatice existente in farmacii, printre care Oscilcoccinum si Imunogrip, mai ales ca acestea sunt uneori mai bine tolerate decat vaccinul clasic. In ceea ce priveste eficienta, rezultatele sunt similare, protejand organismul de virusurile gripei umane, care sunt asteptate sa circule in acest sezon. Astfel, OMS a stabilit inca din aprilie formula vaccinului antigripal pentru sezonul rece 2005-2006, care cuprinde trei tulpini: H1N1 – A/Noua Caledonie, H3N2 – A/Fujian si B/Shanghai – like-virus. Dr. Gabriela Puia, sefa Programului National de Imunizari din cadrul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Brasov spune ca, si fara amenintarea gripei aviare, vaccinarea impotriva celei umane este benefica: „Organismul produce astfel anticorpi fata de virusuri gripale, este mai putin susceptibil fata de imbolnavire. Eu sunt si pentru produsele homeopatice, sunt la fel de eficiente. Insa organismul uman nu poate produce deocamdata, prin vaccinare, anticorpi fata de virusul gripei aviare”. Dr. Puia are si vesti linistitoare: „Pe de alta parte, riscuri mari exista doar pentru oamenii din acea zona, unde s-au descoperit focarele la pasari, dar si asa, in afara de Asia, in alte zone, virusul aviar nu a ajuns la oameni”, a precizat medicul.
DSP va primi inca 5.000 de doze gratuite
Totodata, DSP Brasov va primi saptamana viitoare inca 5.000 de doze gratuite de vaccin antigripal de la Ministerul Sanatatii, dintre cele 40.000 solicitate. Interventia prefectului Aurelian Danu a facut ca dupa refuzul initial sa se aprobe aceasta suplimentare, pana la finalizarea licitatiei nationale. Ministerul a trimis pana acum DSP Brasov 3.000 de doze de vaccin antigripal. Acestea au fost repartizate in judet cu prioritate persoanelor din zonele inundate in ultima perioada, personalului medical de la Spitalul de Boli Infectioase si de la Statia de Ambulanta si altor pacienti din grupele de risc maxim, cum ar fi veterinarii. Dr. Puia a precizat ca din noua transa vor fi vaccinati alti veterinari, locuitorii din preajma lacurilor din judet unde poposesc pasari migratoare (Dumbravita, Rodbav), personalul medical din Unitatile de Primire Urgente ale Spitalului Judetean si Spitalului de Copii, dar si persoane din institutii care lucreaza cu publicul.
Dr. Puia a mentionat ca pacientii au la dispozitie unele alternative, medicamentele antivirale. Problema este ca unul dintre acestea – care asigura si protectia impotriva virusului H5N1 sau chiar posibilei mutatii a virusurilor este cel care are drept substanta activa Oseltamivir, comercializat sub denumirea de Tamiflu – este atat scump (72 RON, 10 tablete, doza necesara), cat si aproape imposibil de gasit la aceasta ora in farmaciile brasovene. Producatorul a donat OMS 30 de milioane de doze de oseltamivir, pentru tratamentul gratuit a peste 3 milioane de pacienti. Cateva mii de doze au ajuns si in Romania. Numai ca acesta nu se administreaza in scop preventiv, ci curativ, dar cat mai rapid de la momentul imbolnavirii, ceea ce e mai greu, daca acesta nu e de gasit. Maria Botezatu spune, insa, ca exista si alte produse antivirale, cum ar fi Viregyt, care contine Amantadina, un medicament care oricum se recomanda pentru a acoperi perioada de doua saptamani dintre momentul vaccinarii antigripale si cel in care se instaleaza imunitatea. Din acesta trebuie luate doar doua tablete, al caror pret insumeaza 0,5 RON.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




