Expres

Un pensionar din Brasov vrea ajutor de handicapat

  • logomytex.png
 

De mai bine de 40 de ani, Nicolae Barsan din Brasov si-a pierdut vederea la ochiul drept printr-un accident stupid. „Dupa razboi, m-am angajat ucenic in constructii, ca zugrav. Aveam vreo 16 ani cand mi-a intrat var in ochi. Dupa ce am suferit mai multe interventii chirurgicale, am ramas fara vedere la ochiul drept. Nici nu mi-am satisfacut stagiul militar. In ’63 am fost declarat inapt. Am continuat sa lucrez in domeniu. In urma cu doi ani, am avut un accident vascular. M-am culcat noaptea, iar dimineata m-am trezit paralizat pe partea dreapta. Mi-am vandut casa ca sa dau bani la doctori. Daca nu dai nu se uita nimeni la tine”, ne-a spus cu mahnire nenea Barsan. Dupa 44 de ani de munca ca zugrav, in 1994 s-a pensionat. Are o pensie frumusica, insa abia daca ii ajunge pentru cheltuielile zilnice. O data cu trecerea timpului, vederea i-a afectat si ochiul stang. „Am fost de patru ori la comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap pentru incadrarea intr-un grad de handicap si m-au respins. Cand am fost ultima data in septembrie, nici macar nu s-au uitat la mine. Au semnat fara sa-mi spuna daca am dreptul sau nu. Nu m-au intrebat nimic, mi-au cerut buletinul si atat. Am fost trecut in gradul trei de handicap. Cunosc cazuri similare in care bolnavii au dreptul la insotitor. Cum eu nu vad prea bine, de ce nu am dreptul la insotitor si la alte beneficii cum au altii?”, se intreaba barbatul. A facut cereri chiar la Ministerul Sanatatii si la Consiliul Judetean, deoarece sustine ca a fost incadrat intr-un grad de handicap care nu-l avantajeaza. Pentru a vedea daca Nicolae Barsan poate beneficia de anumite facilitati l-am contacta pe unul dintre membrii Comisiei de expertiza medicala a persoanelor cu handicap pentru adulti Brasov, Dr. Traian Serendan ne-a declarat ca „pentru ca o persoana cu handicap sa beneficieze de facilitati sunt niste bareme stabilite. In cazul acestui barbat, il sfatuiesc sa vina joia, de la orele 17.00, la cabinet sa il consult. Totodata, avand in vedere ca de curand i s-a eliberat un certificat de incadrare in grad de handicap il sfatuiesc sa faca o contestatie la Comisia centrala de expertiza din Bucuresti, daca e nemultumit, iar in 30 de zile va primi un raspuns. Incurajam aceste contestatii. Avand in vedere ca el a suferit un accident de munca, trebuie sa dovedeasca acest lucru (chiar daca a lucrat ca ucenic), cu biletele de iesire din spital”.
(A.H.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google