Reginele fotbalului italian si-au dat intalnire pe „San Siro”

In cel mai mare meci al sfarsitului de saptamana din Italia, astazi, pe „San Siro”, se dueleaza AC Milan (22 p) si Juventus Torino (27 p). Daca anul trecut aceasta disputa a decis campioana, acum este prea devreme pentru a spune ca jocul are o importanta capitala in castigarea titlului. Totusi, in cazul unei victorii, gazdele pot reduce din diferenta de cinci puncte ce le desparte de „Batrana Doamna”. La torinezi, Abbiati, inlocuitorul lui Buffon intre buturi, este racit, existand posibilitatea ca rezerva lui, Chimenti, sa apere la Milano. De asemenea, Inter Milano intentioneaza sa recupereze punctele pierdute la mijlocul saptamanii, cu AS Roma, din deplasarea de la Sampdoria. Celelalte meciuri ale etapei a 10-a au loc duminica: Chievo Verona – Empoli; AS Roma – Ascoli (Chivu – titular); Fiorentina – Cagliari; Lecce – Messina; Livorno – Parma; Reggina – Lazio Roma; Treviso – Siena; Udinese – Palermo.
Atat Betis Sevilla, cat si Real Madrid, adversare astazi, au suferit infrangeri in ultimele doua runde din Primera Division, dar ambele isi doresc toate punctele puse in joc. De asemenea, Celta Vigo evolueaza la Bilbao, cu Athletic. Duminica, lidera Osasuna (18 p) primeste replica formatiei Español Barcelona, Getafe (17 p) joaca la La Coruña, cu Deportivo, iar pe „Nou Camp” se dueleaza doua grupari aflate la egalitate de 16 puncte, FC Barcelona si Real Sociedad. Alte partide: Alaves – Cadiz; Mallorca – Sevilla; Zaragoza – Malaga; Valencia – Racing Santander; Atletico Madrid – Villarreal.
Charlton, Tottenham si Wigan Athletic, cu cate 19 p fiecare, sunt in urmarirea campioanei Angliei, Chelsea Londra (28 p). Trupa lui Jose Mourinho vrea sa arate astazi, cu Blackburn, ca este cea mai buna formatie din Premier League, in ciuda infrangerii din Cupa Ligii. Tottenham are, pe propriul teren, un adversar pe masura, Arsenal Londra, celelalte confruntari ale etapei a 11-a fiind: Wigan Athletic – Fulham; Birmingham – Everton; Charlton – Bolton; FC Liverpool – West Ham; Sunderland – Portsmouth; Middlesbrough – Manchester United; duminica, West Bromwich – Newcastle United; luni, Manchester City – Aston Villa.
Prima clasata in Franta, Lyon (30 p), pregateste inca de astazi disputa de saptamana viitoare din Liga Campionilor, oponenta fiindu-i Sochaux. Marseille nu a avut o prestatie prea convingatoare pana acum, dar antrenorul Jean Fernandez spera ca atacantii sai sa-si imbunatateasca eficacitatea in fata portii: „Problemele noastre apar in ofensiva. Avem nevoie de «varfuri» care sa dea ce au mai bun pentru a castiga jocul de astazi, cu Lille”. Celelalte intalniri ale etapei a 13-a sunt: AS Monaco – Ajaccio; FC Nantes – Le Mans; Bordeaux – Troyes; Lens – Toulouse; Strasbourg – St. Etienne; Rennes – Metz; duminica, Nancy – Nice; Auxerre – PSG.
Partea superioara a ierarhiei in 1.Bundesliga arata astfel: Bayern München – 25 p, Werder Bremen – 23 p si Hamburg – 21 p. Disputele rundei a 11-a sunt: Kaiserslautern – Bayer Leverkusen; FC Küln – Bayern München; Borussia Dortmund – Borussia Mönchengladbach; Hamburg – Schalke 04; Duisburg – Wolfsburg; Stuttgart – Hertha Berlin; Werder Bremen – Eintracht Frankfurt; duminica, Arminia Bielefeld – Hannover ’96; FSV Mainz 05 – FC Nürnberg.
In Turcia, in acest week-end sunt programate duelurile: Denizlispor – Trabzonspor; Ankaraspor – Malatyaspor; Fenerbahçe Istanbul – Gaziantepspor; Rizespor – Sivasspor; Diyarbakirspor – Manisaspor; Gençlerbirligi – Galatasaray; Kayserispor – Konyaspor; Samsunspor – Erciyesspor; Besiktas – Ankaragücü.
Prima audiere in noul proces al clubului Juventus Torino
Apararea administratorului-delegat al clubului Juventus, Antonio Giraudo, si a medicului Riccardo Agricola a solicitat joi, la prima audiere a procesului in care cei doi sunt judecati, aducerea de noi probe, respectiv testele incrucisate efectuate de jucatori in sezonul trecut. Avocatii celor doi considera ca testele incrucisate de sange si urina vor demonstra ca nu este suficienta modificarea valorilor sanguine pentru a se determina utilizarea de substante dopante, dupa ce, in patru cazuri, jucatorii care au avut valori ridicate ale nivelului de hematocrit nu au fost acuzati de dopaj, in urma efectuarii testelor de urina. In timpul acestei audieri, acuzarea, condusa de procurorii Rafaelle Guariniello, Sara Panelli si Giuseppe Colace, a anuntat ca va solicita o parere in acest sens din partea Tribunalui de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), aviz solicitat deja de Comitetul Olimpic Italian (CONI). Urmatoarea audiere a fost fixata pentru 9 noiembrie. Se stie, in noiembrie 2004, in cadrul procesului de dopaj intentat gruparii italiene, seful departamentului medical al clubului Juventus Torino, Riccardo Agricola, a fost condamnat la un an si zece luni de inchisoare, pentru frauda sportiva, dupa ce a fost gasit vinovat de toate acuzatiile ce i-au fost aduse, printre care distribuirea de produse nocive pentru sanatate si pentru prescrierea de eritropoietina (EPO). Totusi, in urma unui acord cu tribunalul, Agricola nu a stat in detentie, dar nu-si poate practica meseria pe durata pedepsei. Tot in urma acestui prim proces, administratorul delegat de atunci al clubului, Antonio Giraudo, a fost achitat. Acuzarea a solicitat, insa, un nou proces, cerand alte pedepse pentru cei doi oficiali ai clubului Juventus, la care este legitimat si atacantul Adrian Mutu. Astfel, procurorii cer acum trei ani si doua luni de inchisoare pentru Agricola si doi ani de inchisoare si o amenda de 3.800 de euro pentru Giraudo.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




