Regizori mari la festivalul de dramaturgie

Pregatirile pentru actuala editie a Festivalului de Dramaturgie Contemporana, programat pentru mijlocul lunii, sunt in faza finala, umblandu-se doar la detalii si precizari. Pe scena Teatrului „Sica Alexandrescu” vor evolua, in Sala Mare sau Sala Studio, 13 trupe reprezentand teatrele bucurestene Nottara, Mic, Odeon, de Comedie si, probabil, in spectacolul de gala, National, impreuna cu teatrele din Arad, Braila, Brasov si Teatrul „E. Ionescu” din Chisinau. Printre regizori se vor afla nume importante ale scenei romanesti, precum Catalina Buzoianu, Alexandru Dabija, Beatrice Bleont, Claudiu Goga sau Radu Ifrim. Premiile festivalului sunt aceleasi cu cele din anul precedent, iar persoanele fizice sau juridice care doresc sa premieze in nume propriu se pot adresa juriului, care, in urma vizionarii spectacolelor, va decide ce fel de premiu sa se acorde si cui. Regizorul Claudiu Goga, director al festivalului, ne-a marturisit ca exista deja doritori, mentionandu-ne, ca o surpriza, ca, „in acest an, Festivalul de Dramaturgie Contemporana isi va extinde activitatile conexe, unele chiar in afara teatrului”. (A.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




