Desi scaunul sau se clatina de la inceputul anului, dr. Grigorescu ramane director al Judeteanului, din motive de… sanatate

Consiliul de Administratie (CA) al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov s-a intrunit ieri la orele pranzului pentru a dezbate printre altele si propunerea Directiei de Sanatate Publica (DSP) de revocare din functia de director general a dr. Dan Grigorescu. Acest lucru nu s-a putut realiza, deoarece dr. Grigorescu a absentat din pricina unor probleme de sanatate. „Doctorul Grigorescu ne-a anuntat ca este in concediu medical si nu poate participa la sedinta de consiliu. Prin urmare nici noi n-am putut discuta materialele care-l priveau direct. Noi ne vom intruni din nou in data de 8 decembrie, pentru ca am stabilit de comun acord cu toti membrii Consiliului de Administratie ca sedinta sa fie organizata in prima joi din saptamana, dar acum este o exceptie, pentru ca prima joi este 1 decembrie. Daca este nevoie, noi ne putem intalni si inainte de aceasta data. Pentru astazi (n.r. – ieri) trebuia sa discutam rapoartele primite de la DSP si CASJ care l-au gasit vinovat pe dr. Grigorescu pentru intarzierea programului privind achizitia de endoproteze. Numai Consiliul de Administratie al Spitalului are putere de decizie in ceea ce priveste revocarea din functie a directorului Judeteanului. Pana la ora actuala, nu am primit nici un raspuns cu privire la acest caz de la Ministerul Sanatatii si de la Casa Nationala de Asigurari. In rest s-au discutat probleme curente”, a precizat dr. Codruta Nemet, presedintele CA, reprezentant al DSP. O comisie a DSP a analizat luna trecuta detaliat activitatea dr. Dan Grigorescu, din punct de vedere managerial, economic si juridic, pornind de la o serie de sesizari ale angajatilor spitalului, dar mai ales de la sesizarea, sosita de la Ministerul Sanatatii, privind intarzierea programului national de proteze. Comisia a ajuns la concluzia ca dr. Grigorescu a gresit grav, implicandu-se in faze ale programului in care nu avea atributii si, avand in vedere „antecedentele”, a decis sa propuna revocarea din functie. La aceeasi concluzie, ca a comis o eroare inacceptabila, ajunsese si Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului (CASJ) Brasov, care gestioneaza banii pentru acest program national.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




