Intr-o lume in care accesul in aviatie era permis numai barbatilor, Visele unor femei au prins cu-adevarat aripi

Vorbeam adesea despre discriminarea in ceea ce priveste accesul femeilor la anumite locuri de munca. Ei bine, unul dintre domeniile in care pana acum cativa ani accesul femeilor era aproape imposibil este aviatia. In ciuda acestui fapt, exista femei care s-au incapatanat sa invete sa zboare, chiar daca tot ce au obtinut a fost brevetul de pilot sportiv. Povestile a trei dintre ele le puteti citi in randurile care urmeaza.

„Zborul este floarea care se naste din viteza”
In vremea cand era studenta la Cluj, pentru ca biletul de avion costa la fel de mult ca cel de tren la clasa I, prefera sa plece de la Targu-Mures pe calea aerului. „Acele calatorii m-au impresionat si cred ca dorinta de a ajunge sa zbor si eu intr-o zi atunci a luat nastere. Dupa terminarea facultatii, in ianuarie 1968, am fost repartizata la Brasov. Mi-am gasit un prieten care era pilot la TAROM, fiind comandant de aeronava. El imi povestea mereu despre zborurile internationale pe care le facea si a trezit in mine nostalgia anilor de studentie, cand calatoream cu avionul”, isi aminteste psihologul Rodica Baciulescu. Chiar daca avea deja 30 de ani, iar varsta limita de inscriere la cursurile de zbor era 19 ani, si-a luat totusi inima in dinti si a mers la Aeroclubul „Mircea Zorileanu”. „Le-am spus ca sunt constienta de faptul ca am depasit cu mult varsta limita de inscriere, dar imi doresc foarte mult sa invat sa zbor. Si am mai mentionat ca daca vor fi atat de binevoitori incat sa-mi acorde o dispensa de varsta, imi voi oferi serviciile de psiholog aeroclubului. Asa am ajuns sa urmez cursurile si, in acelasi timp, sa si predau Psihologia zborului”, povesteste interlocutoarea. Dupa pregatirea teoretica si multe alte probe de care trebuia sa treaca, a ajuns sa zboare. „Primul zbor in simpla comanda este absolut unic in viata. Nu am fost atat de fericita nici atunci cand am intrat la facultate. M-am simtit puternica, fericita”, isi aminteste Rodica Baciulescu. Chiar daca a avut sansa de a iesi cu mai multe aparate de zbor (dar in dubla comanda), doar pe planorul IS 28 B2 a iesit la simpla comanda. „Eram destul de in varsta cand m-am apucat de aviatie, dar am incercat sa compensez prin multa, multa munca. Am facut si acrobatie, dar tot in dubla comanda. Mi-a placut mai mult planorul deoarece, neavand motor, iti permite sa auzi aerul cum fasaie pe langa aparatul de zbor. Auzi zborul in sine”, a completat psihologul. Spune despre zbor ca i-a dezvoltat calitati precum finetea si concentrarea, fara de care nu poti realiza o aterizare reusita. De asemenea, a devenit mai ordonata si mai altruista. „Am zburat din 1976 pana prin 1989, si pot spune ca atunci am avut parte de cea mai frumoasa perioada din viata mea. Imi cumparam toate cartile despre aviatie si am avut numai prieteni aviatori. Nu mi-a fost nici o clipa teama si sunt de parere ca frica se invinge prin cunoastere. Si vreau sa mentionez ca zborul este floarea care se naste din viteza”, a incheiat Rodica Baciulescu.

„Pentru mine nu a fost doar un sport extrem…”
Anca Gheorghiu, tot psiholog de profesie, si-a dorit foarte mult sa devina pilot militar. A mostenit probabil genetic aceasta dorinta, mama ei fiind una dintre asistentele medicale de pe AVISAN. Asa a ajuns sa urmeze cursurile Aeroclubului „Mircea Zorileanu” din Ghimbav. „Daca erai deja prins intr-o activitate de aeroclub, pe langa faptul ca aveai deja mai multa experienta, treceai cu mai mare usurinta testele de pilotaj atunci cand dadeam admitere la scoala de la Bobocu, judetul Buzau”, precizeaza psihologul. Dupa un an de studii teoretice, unde s-a delectat cu materii precum aerodinamica, mecanica avionului, aviatie aeriana, meteorologie, a urmat pregatirea fizica propriu-zisa la Aeroclub. „In toata grupa mea eram doar trei fete. Si, pentru ca eram foarte slabuta la fizic, am inceput chiar sa merg la pregatire la o sala de culturism”, isi aminteste Anca Gheorghiu. Au urmat testele de la Comandamentul Aviatiei Civile din Bucuresti, dupa care a primit aprobare pentru liber la zbor. „Am facut antrenament la carlinga, iar apoi am zburt pe ZLIN 726. Imi amintesc ca in ziua primului zbor era atat de frumos afara. Am avut parte de un zbor exact asa cum mi-l imaginam eu. A corespuns intru-totul proiectiilor mele despre cum urma sa fie. Primul meu zbor l-am realizat alaturi de instructorul Moise Nicolae”, povesteste interlocutoarea. Cursul vietii si-a urmat firul sau firesc alaturi de avionul ZLIN 726 timp de mai bine de doi ani, interval in care si-a dorit mult sa intre la Scoala de piloti de la Bobocu. Din pacate, insa, multi ani la rand nu s-a mai organizat si clasa de fete. „Vazand ca sansele ca visul meu sa devina realitate erau tot mai slabe, am renuntat la zbor. In cele mai bine de 45 de ore de zbor am facut, in general, acrobatie aeriana. Dar eu doream sa devin pilot militar. Pentru mine nu a fost doar un sport extrem, ci dorinta de a avea o meserie pentru toata viata”, a precizat Anca Gheorghiu. Isi aminteste cu placere de perioada aceea si, pentru ca este singurul lucru din viata pe care nu l-a finalizat, cine stie… Poate intr-o zi va zbura din nou.

Nu s-a despartit nici o clipa de zbor
Cea mai tanara dintre interlocutoarele nostre are doar 29 de ani si zboara de mai bine de 11 ani. In cazul ei am putea spune ca a fost o intamplare, un joc al sortii. „Eram in timpul anilor de liceu, cand varul colegei mele de banca facea armata la Ghimbav. El ne-a intrebat si pe noi daca nu am vrea sa zburam.M-am interesat cum ar fi posibil acest lucru si astfel am ajuns la Aeroclubul «Mircea Zorileanu». Dupa ce am parcurs toate etapele: cursuri teoretice, examenele medicale si examenele teoretice, a urmat zborul”, povesteste Mihaela Cachit. Pentru ca in anii 1994-1995 benzina era de proasta calitate, in acest interval statea si astepta zile in sir pana prindea si ea cate un tur de pista. „Apoi, din 1996 am inceput sa zbor, la doar un an dupa aceea fiind brevetata ca pilot sportiv, acrobatie categoria patru. Pana in 1998 a fost o perioada de vis, in care am zburat peste 100 de ore. Dupa aceea, insa, numarul lor s-a redus la sase ore pe an”, povesteste interlocutoarea. A zburat si mai zboara inca pe ZLIN 726 si 142. De asemenea, a sarit si cu parasuta. „Dar asta cred c-am facut-o mai mult din curiozitate”, a precizat Mihaela Cachit. In momentul in care a trebuit sa-si gaseasca un loc de munca, a facut in asa fel incat sa nu se desparta de zbor. Astfel, a ajuns sa lucreze la statia meteo din Ghimbav. „Trebuia sa transmit la Sibiu datele din ora in ora. Iar in intervalul ramas mai mergeam la zbor”, povesteste interlocutoarea. In prezent lucreaza chiar in cadrul Aeroclubului „Iosif Silimon” din Sanpetru, fiind controlor de trafic. La fel ca si Anca Gheorghiu, si-ar fi dorit sa devina pilot, dar, din nou, sistemul politic nu a lasat-o sa-si implineasca visul.