Umorul ca eterna terapie

In indelungata istorie a omenirii, umorul a fost mereu sansa de a scapa de monotonie, de plictis si de necazuri, asa cum ne dovedeste si volumul I din „Antologia umorului romanesc si universal”, intocmita de brasoveanul Dumitru Vasi – Soimosanu, cu un generic plin de ironie: „Eterna si fascinanta anecdota”. Aceasta prima aparitie selecteaza, din cele peste 50.000 de bancuri si anecdote din portofoliul autorului, trimiteri la „Politicieni romani si straini” si, nu intamplator, in moto se citeaza Adam Michnik, pentru care „Comunismul este o lipsa de independenta invatata”. In Prefata volumului, acad. Constantin Balaceanu – Stolnici apreciaza ca „Domnul Dumitru Vasi – Soimosanu este printre rarii oameni care au colectionat bancuri si printre si mai rarii oameni care s-au hotarat sa le clasifice si apoi sa le publice”. Umorul este la el acasa, textele adresandu-se unui public larg, deoarece traverseaza un registru divers, de la expresiile fruste, pe alocuri usor licentioase, pana la rafinamentul subtil, cu seve de profunzime. Eseistul A. I. Brumaru considera, intr-o Postfata, ca „Fara umor, se pare (iar Dumitru Vasi – Soimosanu este in acest caz de-a dreptul convins), ne-ar fi greu sa suportam hidosenia lumii, istoria cu excesele si pierderile ei. Umorul le decaloteaza, el poate demonta raul, prostia funesta (in lumea politicii), pe langa acestea, vanitatile, puseurile totalitare, silniciile, chiar asasinatul comandat ideologic”.
(Al.T.)