Expres

Negocierea acordului social la uzina Tractorul UTB este in stand-by

  • logomytex.png
 

Liderii de sindicat asteapta ca Mahindra&Mahindra sa spuna cate tractoare vor sa faca inainte de a cere disponibilizari de personal
Desi din declaratiile categorice despre urgentarea si intensificarea negocierilor pentru preluarea uzinei Tractorul se parea ca acordul social dintre sindicatele din Tractorul si reprezentantii investitorului Mahindra&Mahindra ar putea fi parafat zilele acestea, acestea se afla in stand-by.
Mai mult, dupa o prima intalnire miercuri cu liderii Uniunii Sindicale Tractorul, delegatia de la Mahindra&Mahindra a continuat ieri discutiile doar cu conducerea administrativa a uzinei. Gheorghe Apostu, liderul UST, spune ca nu stie cand se va relua negocierea acordului social, dar spune ca oricum acesta se va semna numai dupa finalizarea transferului de proprietate. „Am avut o discutie doar de cunoastere, de tatonare, nu s-au luat decizii, nu s-a discutat punctual. Cei de la Mahindra au intrat in posesia variantei noastre de acord social, depusa si la AVAS, si au spus ca il vor analiza cu avocatii lor. S-au uitat pe el si au spus ca sunt articole la care nu au ce comenta si articole pe care vor sa le discute, dar nu au spus care. In ceea ce priveste disponibilizarile de personal, noi le vor cere sa spuna intai cate tractoare vor sa faca, ce plan de afaceri au si abia apoi putem discuta de numar de persoane concediate”, a punctat Apostu.

Electrica a mai dat o pasuire
Situatia de la uzina Tractorul UTB Brasov ramane deocamdata neschimbata si in ceea ce priveste cantitatea de energie electrica pe care Electrica i-o furnizeaza. Vinerea trecuta, Electrica a limitat alimentarea cu energie catre societatea brasoveana la cota de avarie de 2,5 MW. „Ordinul de intrerupere prevede ca termen limita data de 16 noiembrie, adica miercurea viitoare. Daca pana atunci nu se va gasi o solutie prin care consumatorul sa-si achite obligatia catre Electrica, vom trece la intrerupere. Noi speram ca in sedinta de Guvern de astazi (n.r. -ieri) sa se lamureasca lucrurile”, ne-a declarat Ioan Rosca, directorul filialei Electrica Transilvania Sud.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google