Expres

Pretentii – Cine compromite privatizarea SC Tractorul UTB?

  • logomytex.png
 

Conducerea Uniunii Sindicale din Tractorul UTB risca sa puna in pericol procesul de privatizare cu firma indiana Mahindra&Mahindra. Surse sindicale ne-au declarat ca se are in vedere transmiterea la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a unui document care sa includa cerintele conducerii Uniunii, pentru a fi impuse de AVAS intreprinzatorilor indieni. Prevederile actului, care se doreste a fi un acord social, ii va pune insa la grea incercare pe negociatorii romani, pentru ca foarte multe dintre cerinte sunt inacceptabile pentru domeniul privat si nu prea au nimic de-a face cu economia de piata.
Astfel, potrivit afirmatiilor unora dintre sindicalistii de la Tractorul UTB, care nu sunt de acord cu demersul colegilor lor, acestia doresc impunerea mentinerii obiectului de activitate, respectiv fabricarea de tractoare timp de 20 de ani si mentinerea sediului la Brasov cel putin 10 ani. Tot timp de 20 de ani investitorul indian ar trebui sa se oblige sa nu determine dizolvarea societatii sau divizarea acesteia, iar in cazul in care se va trece la o astfel de divizare, demersul se va face doar cu acordul AVAS si al sindicatului. Mai mult, in caz de divizare, facilitatile cerute pentru salariatii de la Tractorul UTB ar trebui sa-i vizeze si pe angajatii firmelor desprinse de pe platforma, deoarece ei vor fi mentinuti in structurile sindicale, astfel incat puterea Uniunii Sindicale din uzina sa nu fie in nici un fel lezata. Membrii sindicatului solicita, de asemenea, ca 80% din cifra de afaceri anuala sa fie utilizata pentru mentinerea obiectului de activitate, iar externalizarea oricarei sectii sa se faca doar daca sindicalistii isi dau acordul.

Investitorii indieni ar trebui sa plateasca si recalificarea
In privinta mentinerii numarului salariatilor de pe platforma, conducerea Uniunii Sindicale se pronunta contra oricarei disponibilizari de pe platforma timp de 10 ani. De asemenea, angajatorului i se cere sa-si asume toate prevederile Contractului Colectiv de Munca, incheiat de fosta conducere a uzinei, contract ale carui prevederi vor expira in 2009. Investitorii indieni, potrivit cerintelor sindicalistilor, ar trebui sa utilizeze cu prioritate (pe termen nelimitat!) personalul existent pe platforma, ori de cate ori se vor infiinta noi posturi, achitand si costurile necesare recalificarii angajatilor.
Nu au fost uitate nici cererile salariale, indienilor incercand sa li se impuna alocarea a 35% din venituri pentru cheltuieli de personal, iar daca suma va fi mai mare decat salariile negociate, ea va fi acordata suplimentar. Daca ar fi acceptate aceste conditii, indienii ar trebui sa garanteze cresterea trimestriala a salariilor nominale in functie de paritatea leu/euro, doar in sens pozitiv, precum si acordarea de tichete de masa.
Liderii sindicali de la Tractorul n-au uitat sa solicite si o serie de drepturi care sa le revina exclusiv. Astfel, pe langa sediu si dotarea acestuia, sindicalistii mai vor si doua autoturisme, precum si asigurarea carburantilor si a intretinerii acestora. In plus, oamenii de afaceri indieni ar trebui sa ofere si un autocar pentru organizarea unor excursii lunare, precum si sa achite costurile deplasarilor interne si externe ale conducerii Uniunii la actiuni de profil.
Sefii sindicatului doresc sa isi pastreze monopolul in alocarea biletelor cu pret redus pentru odihna si tratament si cer sa aiba acces la documentele firmei si la reteaua informatizata, pe motiv ca in acest fel protejeaza interesele angajatilor. Invocand transparenta decizionala, liderii Uniunii Sindicale vor sa li se asigure prezenta la sedintele conducerii executive atat de pe platforma, cat si in alte locatii (una putand fi, in cazul privatizarii cu Mahindra&Mahindra, chiar in India).
Alta activitate la care sindicalistii doresc sa fie implicati direct, prin intermediul unei comisii speciale, vizeaza maniera de disponibilizare si de utilizare a fondurilor obtinute din comercializarea fierului vechi.
Desi liderii de sindicat refuza ca privatizarea sa includa si eventuale disponibilizari, ei nu au ignorat conditiile in care ar putea fi, totusi, redus numarul de angajati, sumele compensatorii urmand sa fie egale cu valoarea medie a salariului obtinut in ultimele trei luni de activitate, indexate anual cu rata inflatiei, fiind alocate timp de pana la 48 de luni. Aceasta perioada, extrem de lunga, ar fi o premiera pentru industria brasoveana.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google