Peste 23.000 de brasoveni vor primi pensii mai mari din 14 decembrie

Casa Judeteana de Pensii (CJP) Brasov a finalizat in urma cu doua zile procesul de recalculare a pensiilor din sistemul public, fiind astfel primul judet important care incheie in devans aceasta actiune. In etapa a patra, si ultima, au fost recalculate indemnizatiile tuturor persoanelor care s-au pensionat in perioada 1 ianuarie 1997 – 31 martie 2001. Dintre acestea, aproximativ 63% (23.076), au obtinut un punctaj mai mare decat cel in plata si vor primi incepand de luna viitoare o pensie mai mare. 2.096 de brasoveni se vor bucura chiar de un plus la pensie de mai bine de doua milioane de lei. Totodata, exista si 814 persoane care vor primi pensia majorata cu mai putin de 50.000 lei. In judetul Brasov, ca urmare a intregului proces de recalculare, din cei 118.000 de varstnici cuprinsi in actiune, aproape 59.000 beneficiaza de cresterea cuantumului pensiilor, fapt care situeaza Brasovul pe primele locuri in tara si din acest punct de vedere. In situatia in care, dupa reevaluare, pensia recalculata ar fi fost mai mica decat pensia aflata in plata, aceasta din urma se mentine. In nici un caz, varstnicii nu vor primi o indemnizatie mai mica. „In cea de-a patra etapa de recalculare, numarul pensionarilor care au beneficiat de majorarea pensiilor este mult mai mare, iar sumele cu care au crescut acestea sunt mult mai substantiale. Principala explicatie este aceea ca mare parte a celor pensionati in anii 1997, 1998 si 1999 au fost def avorizati, nebeneficiind de recorelari la fel ca ceilalti. Abia dupa acest proces de recalculare, beneficiaza de drepturiloe corecte de pensie”, ne-a declarat Camelia Bugnar, directorul executiv al CJP. Finalizarea reclacularii pensiei nu trebuie interpretata ca un proces incheiat, deoarece salariatii casei vor face in continuare revizuiri pe baza adeverintelor depuse ulterior de catre pensionari. „Mentionam ca in termen de trei ani de la data intrarii in vigoare a legislatiei care a stat la baza recalcularii, pensionarii pot depune, in completarea dosarelor personale, adeverinte de sporuri cu caracter permanent si salarii care nu sunt trecute in carnetele de munca, urmand ca drepturile sa fie stabilite si platite de la data cand dosarul initial a intrat in plata. Facem precizarea ca, in momentul de fata, aproape 14.000 de asemenea adeverinte urmeaza sa fie luate in calcul la stabilirea drepturilor de pensii, iar numarul acestora creste in fiecare zi”, ne-a spus Camelia Bugnar. Concomitent cu procesul de recalculare are loc si operatiunea de trimitere catre beneficiari a deciziilor privind recalcularea. Aceste decizii sunt insotite de buletine de calcul care contin elemete ce au stat la baza recalcularii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




