Expres

Aproape 48 de ore fara apa la robinete

  • logomytex.png
 

Cosmarul brasovenilor afectati de avaria produsa vineri la magistrala de aductiune a apei potabile in municipiu a durat mai mult decat se estimase initial. Desi reprezentantii Companiei Apa anuntasera ca vor remedia defectiunea astfel incat sambata seara apa sa ajunga la robinete, majoritatea celor ramasi pe „uscat” au beneficiat din nou de apa potabila de duminica dimineata si chiar au mai fost zone, cum ar fi Racadaul sau zona inalta din Schei, unde apa a revenit abia spre dupa-amiaza zilei de ieri. Oamenii au fost exasperati, mai ales ca multi nu au apucat sa isi faca rezerve pana la golirea conductelor. Sambata, dispeceratul Companiei Apa a fost asaltat de sute de apeluri disperate, unii brasoveni sunand fiindca nu stiau cauza lipsei de apa, iar altii dornici sa afle cand se va termina calvarul sau sa ceara cisterna in zona. Dispecerul de serviciu ne-a declarat ca masina cu apa a fost trimisa sambata in zonele de unde erau mai multe apeluri, cum a fost cazul cartierului Noua, si „la pas” prin celelalte cartiere afectate, pentru ca locuitorii sa isi poata procura pretiosul lichid. „A fost un cosmar. Noi nu am apucat sa facem rezerve vineri, fiindca am ajuns tarziu acasa, dar oricum, cat poti strange intr-o cada si cateva PET-uri, ca doar nu toata lumea are butoaie pentru asemenea situatii? Nu am avut nici apa pentru toaleta sau pentru a ne spala pe maini, am zis ca dam in hepatita toti ai casei. Intr-un final, ne-am dus la rude si prieteni in capatul celalalt al orasului sa ne spalam si aducem apa si am vazut ca multi erau cu bidoanele ca noi.”
„Mai rau ca in Evul Mediu, din neglijenta crasa a unora!”, ne-a spus revoltata Liliana Florea, care locuieste in Racadau. Dorin Fatu, directorul general al Companiei Apa, ne-a declarat ca lucrarile care mai sunt de efectuat nu vor mai afecta prea mult brasovenii. „Mai avem cateva lucrari pe traseu la cateva puncte de aerisire ale conductei si la Uzina de Apa. Pana diseara (n.r. duminica seara) debitul de apa va mai creste. Chiar daca va mai fi un pic scazut, populatia nu va resimti acest lucru”, a afirmat Dorin Fatu. Conducerea furnizorului de apa ne-a mai declarat ca va cere despagubiri financiare firmei care se face vinovata de incidentul provocat vineri la principala conducta de alimentare cu apa a orasului. „Noi o sa facem o situatie a pierderilor catre Vectra pe care o vom trimite conducerii firmei. Este adevarat ca ne-au ajutat cu utilajele, dar estimez ca pierderile sunt mai de mari decat ajutorul lor. Oricum aici nu este vorba doar de cei peste 16.000 de metri cubi de apa pe care o sa le imputam, ci si de orele lucrate de angajatii nostri, motorina consumata, dar mai ales de pierderile consumatorilor nostri care au avut foarte mult de suferit. Cel putin in acest ultim caz nu stiu cum vom putea sa le cerem celor de la Vectra despagubiri”, ne-a mai spus Dorin Fatu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google