CJ ar putea pierde 1,1 milioane de euro din privatizarea Companiei de Constructii Generale

Una dintre marile surprize ale sedintei ordinare a plenului CJ Brasov de ieri seara a fost un material informativ legat de privatizarea fostei societati de drumuri a institutiei, respectiv Compania de Constructii Generale SA. In material, care a fost prezentat de consilierul judetean PNL Elisaveta Popa, este precizat ca realizarea contractului de privatizare cu firma Vectra „s-a facut intr-o maniera defectuoasa si paguboasa pentru CJ”. Elisaveta Popa a reclamat ca la momentul incheierii contractului plenul CJ a fost dezinformat, afirmandu-se in mod nereal ca CCG SA ar fi in prag de faliment: „Am luat actele si am vazut ca in 2003 exista un profit de 3 miliarde de lei, iar in 2004 de 6 miliarde de lei. Culmea, am privatizat societatea fara a-i aproba nici macar bilantul pe 2004. Mai mult, din cate am vazut in acte patrimoniul CCG SA a fost subevaluat, iar preluarea s-a facut pe baza unei expertize confidentiale, in textul careia evaluatorul spune ca nu isi asuma nici o raspundere si precizeaza ca n-a uzat de pretul de piata, deci un act fara valoare juridica. In schimb, activele Vectra au fost estimate la valoarea de piata la momentul respectiv. Contractul este pagubos, dar acum este prea tarziu!”. „Bomba” a venit, insa, in momentul in care consilierul PNL a afirmat ca in clauzele contractuale nu se regaseste nici una care sa pomeneasca faptul ca firma Vectra trebuie sa rascumpere procentele detinute de CJ Brasov la CCG SA, cota reprezentand peste 1,1 milioane de euro (!!!). In replica, presedintele CJ, Aristotel Cancescu (PNL) a spus ca Vectra va plati si ca in contract trebuie sa existe aceasta prevedere: „Daca, intr-adevar, nu este, atunci este rau pentru cei care trebuiau sa faca acest lucru. Dar, va plati! Sunt sigur! Am sa studiez si eu materialele si ulterior vom discuta!”. Consilierul PSD Toma Dobrogeanu, care a facut parte din comisia care s-a ocupat de privatizarea CCG SA a mentionat ca nimeni nu a vazut contractul si nu stie ce prevede acesta. Precizam ca la data aprobarii privatizarii plenul a votat doar efectuarea acestui demers, precum si cota pe care o cumpara Vectra, cea care va ramane CJ si care va trebui rascumparata.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




