Intr-o societate in care majoritatea domeniilor sunt automatizate, unele femei au ramas fidele migaloasei munci manuale

Intr-o lume in care automatizarea a luat locul lucrului facut de mana omului, mai exista inca persoane care raman ancorate in obiceiurile trecutului, iar cu indemanare si pricepere, nu renunta la migala si rabdarea atat de necesare lucrului manual. Exista femei din mainile carora ies adevarate „opere de arta”. Este nevoie de experienta, iscusinta, imaginatie si creativitate pentru astfel de indeletniciri. Dar mai presus de toate, e nevoie de pasiune.

Migala broderiei – o adevarata opera de arta
Broderia este cusatura decorativa realizata pe baza numararii firelor tesaturii pe care se coase. Executarea ornamentelor cu acul pe suprafata materialelor este veche, chiar Herodot mentionand obiceiul tracilor de a-si ornamenta imbracamintea. In Romania, cea mai mare dezvoltare in arta brodatului a avut loc in Moldova, in epoca medievala. Astazi, broderia este specifica cu precadere designului vestimentar, fiind folosita ca un accesoriu de pret al hainelor. Desi cel mai adesea se aplica cu ajutorul masinilor automatizate, exista inca persoane pasionate de brodatul manual. „Trebuie sa iubesti cu adevarat broderia facuta de mana. Pot spune ca este un exercitiu de vointa, in care sunt implicate o serie de calitati – imaginatie, rabdare, creativitate si, nu in ultimul rand, o vedere foarte buna. Rezultatul este uluitor si, atunci cand oamenilor nu le vine sa creada ca este o lucratura facuta de mana, ai si satisfactii, dar te incearca si un sentiment de disperare. Desi totul merge spre mecanizare, unde randamentul este mai mare, broderia manuala poate fi considerata o adevarata arta care, insa, nu este cotata la adevarata ei valoare. Se intampla uneori sa lucrez si o luna sau doua la o broderie, in functie de model si de materialul cu care se brodeaza – fir metalic, matase, margele, paiete”, povesteste designerul vestimentar Stela Cartana. Interlocutoarea prefera motivele geometrice, pe care, spune ea, „le simt mai bine”. Acest lucru nu inseamna ca modelele florale ii sunt necunoscute. „Migala cu care se executa broderia ii da acesteia valoare. Este o munca imensa ca, de la stadiul de desen, adaugand pe parcurs alte imbunatatiri, sa ajungi la un rezultat unic”, a completat designerul.

Femeile pot crea bijuterii de valoare
Desi primii creatori ai bijuteriilor au fost barbatii, si femeile au demonstrat ca, folosindu-si indemanarea si imaginatia, pot realiza bijuterii de valoare. Viorica Ganz este bijutier de mai bine de 30 de ani. A fost indrumata pe acest drum de un maestru bijutier care a vazut in ea un talent deosebit, ce ar fi putut fi valorificat in creatia de podoabe.
„Am trecut niste teste si apoi am ajuns sa realizez bijuterii. Totul se face manual, fiind nevoie de multa rabdare si de convingerea ca ceea ce vrei sa faci va fi un lucru frumos. Migala este nelipsita din meseria de bijutier. Chiar si verigile de doi milimetri sunt prinse una de cealalta manual. La fel si ornamentele. Daca munca ta se impleteste cu placerea, nimic nu ti se pare greu. Nici chiar fazele mai tehnice din procesul de creatie, cum ar fi modelarea materialului (ce necesita mai multa forta fizica), nu sunt dificile atunci cand efortul este sustinut de pasiunea pentru realizarea bijuteriilor. Pe langa indemanare, imaginatie si migala, un bijutier trebuie sa aiba cunostinte despre fiecare material in parte, sa stie proprietatile fiecaruia in parte si procedeele prin care poate fi adus la forma dorita”, a mentionat Viorica Ganz.

Indemanare in stoparea stofei
Pentru ca stofa are o serie de atribute, foarte multi dintre noi optam sa purtam haine confectionate dintr-un astfel de material – clasic, calduros. Cu toate acestea, independent de vointa noastra, in urma unor mici accidente, pot aparea rupturi ce trebuie remediate. Desi in mod obisnuit ne ajuta acul si ata, in cazul stofei, ajutorul vine din partea specialistilor in repansarea sau stoparea ei. De 37 de ani, Elisabeta Benczedi repara hainele oamenilor, facandu-le sa para ca noi. „In acele timpuri, tanara fiind, m-am dus la Cooperativa de stat sa invat croitorie. Insa, mi-am facut ucenicia in repansarea stofei si astfel am ajuns sa lucrez in acest domeniu, care implica un grad ridicat de migala. Nu este un lucru usor sa refaci tesatura, indiferent daca este vorba de o stofa mai grea sau mai usoara. In general, un centimetru de ruptura se repara in aproximativ o ora”, povesteste Elisabeta Benczedi. Olga Timofte este ceasornicar de 25 de ani. Aceasta meserie nu a luat nastere in urma unei pasiuni, ci intamplator. „A trebuit sa urmez o scoala dupa ce am dat treapta intai si am ales-o pe cea de ceasuri de la Arad, unde am studiat acest domeniu timp de un an si jumatate. Nu a fost destul, insa experienta m-a invatat foarte multe. Acum imi pot da seama la o prima privire de ce un ceas o ia inainte sau ramane in urma, observ defectul imediat. De-a lungul anilor nu mi-am pierdut deloc din rabdare si, chiar daca uneori lucrurile nu ieseau asa cum imi doream si ceasul nu era reparat, il lasam deoparte, ma calmam si ma apucam din nou de lucru. Timpul de lucru difera de la un tip de ceas la altul – pendule, electronice, mecanice – si de fiecare data trebuie sa faci tot ce-ti sta in putinta pentru a le repara”, povesteste ceasornicarul. Recunoaste ca, daca ar fi sa o ia de la capat, ar merge pe acelasi drum, chiar daca este o meserie migaloasa, ce presupune cunostinte temeinice si indemanarea unui chirurg. (I.S.)