Politic

La Prefectura au fost depuse cereri de revendicare pentru 64.000 ha

  • logomytex.png
 

Subprefectul Szakal Andras sustine, insa, ca multe dintre cele 5.544 de notificari vor fi respinse, deoarece vizeaza suprafete deja alocate
Termenul de depunere a cererilor privind punerea in posesie a celor indreptatiti pe terenurile agricole si forestiere confiscate abuziv in timpul regimului comunist – in conformitate cu noul pachet de legi privind regimul proprietatii – va expira pe 30 noiembrie. Initial, termenul limita fusese stabilit pentru 22 septembrie, dar dupa solicitarile din teritoriu a fost stabilit ca procedurile sunt mult prea greoaie, data limita fiind amanata.
La data expirarii termenului va fi facuta o analiza la nivel local a solicitarilor, urmand sa fie validate cele justificate in maximum 45 de zile. Subprefectul Szakal Andras a sustinut ieri ca doreste respectarea termenului limita, dar ca este putin probabil ca membrii comisiilor locale sa faca fata volumului mare de cereri depuse: „Pana acum avem in evidente 5.544 de noi solicitari pe Legea nr. 247/2005, care vizeaza acordarea a 64.000 ha. Este clar ca au fost depuse notificari si pentru terenuri pentru care au fost emise titluri de proprietate, fiind solicitata schimbarea locatiilor cu cele de pe vechiul amplasament. Foarte multe dintre solicitari vor fi respinse, pentru ca presupun anularea unor titluri emise legal pe Legea nr. 18/1991. In plus, va trebui sa gasim solutii pentru suplimentarea ariilor disponibile, pentru ca mai avem un deficit de 6.500 ha de la Legea nr. 1/2000 si doar un transfer de patrimoniu de la Agentia Domeniilor Statului va permite alocarea de noi terenuri beneficiarilor”.
Subprefectul a precizat ca va solicita membrilor comisiilor locale sa analizeze cu atentie toate notificarile, pentru a se incadra in conditiile impuse de lege. De asemenea, Szakal a anuntat ca vor fi facute eforturi pentru ca pana pe 1 ianuarie 2006 sa fie finalizata activitatea de alocare a terenurilor forestiere din judet, unde situatia este mai clara, pentru ca au fost acordate titluri doar pe vechile amplasamente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google