Bananele, fructe utile atat in cofetarie, cat si bucatarie

Nu doar copiii sunt dornici sa consume banane, ci si noua, adultilor, ne plac foarte mult aceste fructe. Asa ca, fie le mancam in stare proaspata, fie le gasim „locul” in delicioase preparate de bucatarie sau prajituri. Bananele nu se declara a fi pretentioase din punctul de vedere al „asortarii” cu diverse creme sau alte fructe. Astfel, se folosesc la foarte multe prajituri si torturi. Este bine, insa, sa tinem cont si de cateva reguli ce tin de pregatirea lor.
Rulade cu banane
„Cand intra in componenta cremelor, ele se stropesc cu suc de lamaie pentru a-si pastra culoarea initiala. Daca bananele se folosesc pentru decorarea torturilor, se acopera cu un strat de jeleu. Se asociaza, cu precadere, cu cremele albe si mai putin cu cele de ciocolata. Cat despre fructele cu care se combina, ele se pot asocia cu oricare dintre ele, fie ca sunt proaspete sau din compot”, ne precizeaza Maria Puscas, managerului unui laborator de cofetarie.
Daca doriti sa pregatiti o prajitura deliciosa din componenta careia sa nu lipseasca bananele, ce spuneti de o rulada? O foaie de rulada se unge cu crema de vanilie si apoi se asaza banane de dimensiuni mai mici. Se procedeaza la rularea acesteia astfel incat – prin portionare – fructul sa se afle la mijlocul ruladei. Cat despre folosirea acestor fructe in preparatele de bucatarie, dat fiind faptul ca prin fierbere bananele se topesc, se opteaza mai mult pentru utlizarea lor in forma proaspata. „Se poate face o rulada cu banane. Astfel, pe bucata de cascaval se pune un strat de urda amestecata cu unt si marar si apoi bananele taiate bucati. Se ruleaza, se pune la rece si apoi se portioneaza. Bananele pot intra si in componenta salatelor combinate din fructe cu fructe de mare”, ne spune maestrul bucatar Cornelia Ghisoi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




