Se mai intampla… Un medic rezident de la Spitalul Clinic de Urgenta Brasov ar putea fi cercetat pentru malpraxis

Asta numai daca se va constata ca a comis o neglijenta atunci cand l-a operat pe tanarul care a stat o luna de zile cu o lama de cutit de 12 cm in corp
Medicul rezident Lucian Petcu de la Sectia de Chirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta Brasov ar putea fi cercetat pentru culpa medicala. Asta dupa ce a operat un pacient internat pentru ca a fost injunghiat. Necazul este ca medicul rezident nu a observat ca o parte din lama cutitului i-a ramas adolescentului infipta in corp. Toate ca toate, dar nici doctorul care l-a supravegheat pe rezident nu a observat acest lucru, desi lama cutitului are 12 cm lungime si 1,5 cm latime. Lucian Petcu spune ca nici prin cap nu i-a trecut ca un cutit se putea rupe la o injunghiere si prima lui grija a fost sa vada daca pacientului i-a fost atinsa vreo zona vitala. In plus, la toate acestea, medicul rezident a afirmat ca bucata din lama cutitului era acoperita de o structura osoasa, iar la radiografie nu s-a vazut absolut nimic.
Viata nu i-a fost pusa in pericol
Greseala medicala a fost descoperita la o luna de cand adolescentul Attila M., in varsta de 17 ani, din Feldioara, a fost injunghiat. Tanarul s-a prezentat zilele trecute la spital si a spus ca il doare foarte tare locul unde a fost operat prima data. Atunci, a fost supus unui control mai amanuntit. Nici medicilor nu le-a venit sa creada cand au constatat ca in corpul victimei se afla o bucata din cutitul cu care a fost injunghiat. „Un pacient a venit, luna trecuta, la mine, avand o plaga injunghiata. L-am supus unei interventii chirurgicale, insa, dupa traiectul plagii, am tinut cont sa verific daca lama cutitului cu care fusese injunghiat i-a atins vreo zona vitala, adica sa nu aiba vreo leziune renala sau sa-i fi fost atinsa zona cava. Lama cutitului era situata paravertebral, fiind acoperita de o structura osoasa. La prima radiografie nu s-a putut vedea absolut nimic. Ca pe orice pacient, l-am chemat dupa operatie la control, a venit, dar nici atunci, la radiografie, nu s-a vazut nimic. El acuza dureri mari, asa ca l-am rotit la radiografie si abia atunci am observat lama cutitului. Aceasta se vedea ca o coasta. Zona, insa, nu i s-a infectat si nici viata nu i-a fost pusa in pericol, lucru care rezulta si din certificatul medico-legal”, ne-a declarat medicul rezident Lucian Petcu.
Victima nu depune plangere impotriva medicului
Cu toate cele intamplate, victima a relatat ca nu vrea sa depuna plangere impotriva rezidentului care l-a operat prima data. „Nu cred ca este el vinovat pentru ce mi s-a intamplat mie. Lama cutitului nu s-a vazut la radiografie, iar doctorul nu avea de unde sa stie ca aceasta s-a rupt in corpul meu. Nici eu nu am stiut. Nu voi depune plangere impotriva lui, pentru ca nu-l consider vinovat. In plus, nici viata nu mi-a fost pusa in pericol”, ne-a spus Attila M. Politistii au deschis o ancheta si au reusit sa-l retina si pe principalul suspect al faptei, in speta cel ce l-a injunghiat pe minor. „In urma cercetarilor efectuate, s-a constatat ca in noaptea de 22/23 octombrie, Attila M. a fost injunghiat in fata unui bar, conflictul izbucnind spontan si pe fondul consumului de alcool. Victima a fost injunghiata in spate, deasupra rinichiului. In urma certificatului medico-legal, s-a stabilit ca pacientul are nevoie, pentru vindecare, intre 22 si 24 de zile de ingrijiri medicale, dar ca nu i s-a pus viata in pericol. Agresorul Zoltan Pop a fost retinut in cursul zilei de vineri”, ne-a declarat comisarul Liviu Naghi, purtatorul de cuvant al IJP Brasov. In urma probelor administrate de politisti si procurori, Zoltan a primit mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile din partea unui complet de judecata de la Tribunalul Brasov.
Colegiul Medicilor decide
Pentru ca agresorul sa poata fi cercetat pentru tentativa de omor, procurorii s-au folosit de o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. „Aceasta releva ca in cercetare se poate tine cont de cat de puternica a fost lovitura aplicata victimei si de zona in care s-a actionat. Astfel, chiar daca certificatul medico-legal spune ca nu i-a fost pusa viata in pericol, se pot efectua cercetari pentru infractiunea de tentativa de omor, tinandu-se cont de considerentele de mai sus”, a declarat comisarul Naghi. In legatura cu eventuala culpa medicala, numai membrii Colegiului Medicilor se pot pronunta.
„Daca vom fi sesizati, vom constitui o comisie de ancheta, care va analiza cazul si care va stabili daca medicul rezident a fost de vina. In atentia noastra va intra si medicul care l-a supravegheat pe rezident”, ne-a declarat Constantin Carstea, presedintele Colegiului Medicilor, filiala Brasov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







