Expres

Peremistul Hogea avertizeaza: „Vom vedea la televizor arestari in direct cu oameni de la PSD”

  • logomytex.png
 

„In cateva saptamani vom vedea pe ecranele televizoarelor arestari in direct cu oameni de la PSD si, poate, si cu cativa reprezentanti ai actualei coalitii, oameni indezirabili care vor cadea prada razboiului ce se poarta in prezent intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria”, a declarat deputatul PRM Vlad Hogea. El a subliniat ca reprezentantii actualei puteri si, in special, ministrul Justitiei, Monica Macovei, „se ascund in spatele a ceea ce au gasit la PNA atunci cand au preluat guvernarea”. „Ministrul Monica Macovei a spus ca actuala guvernare nu are cum sa rezolve cele 40 de dosare de mare coruptie, pentru ca, de fapt, acestea nu au existat niciodata. Potrivit ei, cazurile de mare coruptie nu ar fi decat inventia celor de la PSD, pentru ca, atunci cand au venit la putere, cei din alianta D.A. nu au gasit la PNA nici un dosar in acest sens”, a declarat Vlad Hogea. „De aceea, cei din actuala guvernare au cerut timp pentru a se putea ocupa de marii corupti. Oricum, sunt sigur ca vor fi arestati cativa pesedisti, pentru a arata ca, de fapt, marea coruptie se ascundea in cadrul acestui partid. Eu ma intreb, totusi, de ce Traian Basescu si oamenii lui din Alianta D.A. nu au facut acest lucru mai devreme. Nu a spus el in campania electorala ca ne vom intalni cu marii corupti in Piata Victoriei, la tepe? Noi il asteptam, in continuare, sa se tina de cuvant, insa vedem ca el nu are curajul sa-l traga in teapa nici macar pe Adrian Nastase”, a incheiat Hogea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google