Dan Chisu, un „devorator” de femei frumoase si bucatarie rafinata

Un pasionat al artei cinematografice si al televiziunii, al publicitatii si al calatoriilor in jurul lumii – Dan Chisu a devenit cunoscut ca o persoana cu spirit si gust. Firea sa nonconformista si mereu in cautarea aventurii il fac sa fie vanat de frumusetiile feminine ale Bucurestiului, insa el s-a declarat un burlac convins. La toate acestea se adauga pasiunea sa pentru gastronomie, pe care a transpus-o in practica in bucataria propriului restaurant si intr-o emisiune cu un format mai neconventional, in care cultura si arta gatitului se intrepatrund. Poate de aceea n-am rezistat tentatiei de a afla mai multe despre Dan Chisu, omul mereu indragostit de femei si… gastronomia lumii.

„Nu pot sa promit ca nu o voi insela niciodata”
Reporter: Ati aflat ce-si doresc femeile?
Dan Chisu: Nu am aflat. Pentru mine ele sunt o necunoscuta. Poate de aceea am scris o carte despre un barbat si nu despre o femeie. Pentru mine, este o necunoscuta totala ceea ce-si doresc femeile. Insa, stiu foarte bine ca pot fi intr-o relatie cu cineva si defectele mele sa fie inacceptabile, si pot fi intr-o relatie cu altcineva pentru care defectele mele sa fie fleacuri. Un lucru valabil atat la barbati, cat si la femei. Cred ca relatia intre un barbat si o femeie este un slalom printre defecte si calitati. O femeie cu care ramai este o femeie ale carei defecte le poti asuma, accepta si trece peste ele; regula valabila si pentru un barbat. Aici este toata joaca!
Rep.: Spuneati odata ca va plac femeile interesante. Ce intelegeti prin „interesante”?
D.C.: Nimic nu este mai interesant decat o femeie, pentru ca iti pigmenteaza, distruge, antreneaza si decoreaza viata in asa fel incat te completeaza. Desi puterea o detine barbatul in spatele lui se afla mereu o femeie si mai puternica. Si, oricat de puternic ar fi, un barbat ajunge sa-si puna mereu capul in poala unei femei, sa-si doreasca aceea mangaiere – vezi exemplu Napoleon si contesa Walewska. Ranim, daruim, suntem raniti, primim daruri si tot asa pana se intampla sa gasim echilibrul. Un echilibru dat tot de toleranta, nu de altceva. Eu cred ca femeia este la fel de importanta ca si barbatul, si poate sa-si exprime oricand punctul de vedere. De asemenea, consider ca actul casatoriei te ingradeste pe tine ca om. De altfel, sunt convins ca peste cateva sute de ani institutia familiei va disparea, totul se va rezuma la niste contracte, la niste relatii. Acesta sunt eu si poate de aceea nu am dus nici o femeie la altar; ca sa nu o pun in situatia sa promita si nici eu in situatia sa promit ca nu o voi insela niciodata.
Rep.: Va place diversitatea in viata (festivalurile DaKino si Anonimul, Noaptea Devoratorilor de Publicitate, actor etc). Care dintre ele va definesc cel mai bine?
D.C.: Nici una, pentru ca daca m-ar fi reprezentat, probabil m-as fi oprit asupra uneia dintre ele. Daca ar fi fost sa mai scriu carti as fi continuat, daca ar fi fost sa mai fac filme as fi continuat. Ca am restaurant, ca fac Noaptea Devoratorilor de Publicitate sau filme de televiziune, toate aceste lucruri sunt singulare, experiente, de fiecare data sunt atras de altceva. In toamna am fost pe Mediterana cu o barca cu panze, in februarie pot sa plec in Peru sa fac un documentar despre samanism… sunt deschis la orice, astept insa oportunitatea. In nici un caz nu-mi creez un program strict, fix, plictisitor.

Bucataria, o pasiune devenita afacere
Rep.: Ocolul Pamantului a avut ca scop si descoperirea culturilor gastronomice din diverse colturi ale lumii?
D.C.: Da. Nu exista loc in care sa nu fi ajuns si la masa, iar in zonele mai speciale am ajuns chiar si in bucatarie. Asta, deoarece ma pasioneaza de foarte mult timp formula aceasta: mirodenie-gatit. De altfel, mancarea este o componenta importanta a vietii noastre, ne petrecem mai mult de trei ore pe zi alimentandu-ne. Bucataria face parte foarte adanc din existenta fiecarui om (vezi mesele de la botez, nunta, inmormantare etc.) si, in general, suntem conectati la tot ceea ce tine de bucatarie.
Rep.: Cand v-ati descoperit pasiunea pentru gatit?
D.C.: Cred ca imediat dupa plecarea mea in Franta, si ea a plecat de la imposibilitatea de a manca in locuri scumpe, unde se gatea foarte bine. Atunci, dintr-o dorinta de imitatie, am incercat sa gatesc. Nu au iesit multa vreme. Dar, am deschis primul restaurant dupa ce am gatit 20 de ani si dupa ce timp de doi ani am scris cronica gastronomica in Academia Catavencu. Acest lucru mi-a permis sa vad multe restaurante din tara, am avut posibilitatea sa fac un studiu de piata perfect a genului de restaurant pe care doresc sa-l am. In cei doi ani in care saptamanal am scris despre restaurante, normal ca le-am studiat, le-am criticat, le-am laudat si am pastrat ce mi-a placut. Eu cred ca fiecare restaurant are propria personalitate, data de cel care-l administreaza, care-si pune amprenta pe ceea ce ofera – de la meniu, cantitatea portiei si pana la servicii. Eu, de exemplu, am ales un meniu cu cinci-opt feluri de mancare, pentru ca intotdeauna cand mergeam la restaurant mi se parea ca mancarea vecinului este mai buna. Aveam un fel de introspectie in farfuriile celorlalti si regretam ca nu am luat mancarea vecinilor; mi-as fi dorit sa gust din mancarea lor. De aceea, eu am initiat un meniu de degustare, iar dupa ce ai trecut prin el, poti sa comanzi orice si oricat, fara sa platesti.
Rep.: De ce Esperanto?
D.C.: Esperanto vine de la limba cu acelasi nume, care a incercat prin amestecul elementelor lingvistice din cele mai intalnite limbi europene sa creeze o noua limba internationala, insa acest lucru nu a reusit. Mie mi-a placut conceptul de a amesteca lucrurile, iar „esperanto” mi se pare mai plin decat „fusion”. Ultimul inseamna a fuziona doua feluri de mancare, iar cand a aparut in lume se referea la faptul ca se putea manca in acest gen de restaurante atat mancare chinezeasca, cat si japoneza sau italiana. In schimb, eu am gandit mancarea ca un preparat care are in continut un condiment indian, montura italieneasca si sos frantuzesc. Gustul rezultat este unul unic, nou. In bucataria practicata de mine se intalnesc amestecuri de stiluri din toate partile lumii; de exemplu, am luat puiul cu smantana ardelenesc, dar l-am marinat in stil indian, supa de creveti thailandeza am dres-o ca pe ciorba de burta etc. Eu fac experiment culinar, pentru ca imi place mancarea aromata, savuroasa, plina.
Rep.: O femeie se poate cuceri prin mancare? Este mancarea un afrodisiac?
D.C.: Nu stiu daca e valabil pentru toate femeile. Sunt femei care pot fi cucerite prin felul in care scrii, prin felul in care mergi, mirosi, gandesti, de ce nu si prin felul in care gatesti. Femeile sunt impresionabile, regula valabila si in cazul barbatilor, pentru ca si acestia se pot indragosti de o femeie prin felul in care gateste, merge, miroase, face dragoste… Exista o reciprocitate. In privinta afrodisiacului, unii spun ca da, dar daca ajungi sa ai nevoie de afrodisiace, inseamna ca nu esti cu persoana care trebuie. Eu cred ca sexul inseamna chimie, deci nu este nevoie de afrodisiace. Este parerea mea, o persoana care n-a fost niciodata stabila intr-o relatie cu o femeie. Nu-mi dau seama ce se intampla dupa ce ramai 20 de ani cu o femeie – este posibil sa ai nevoie de afrodisiace.
Rep.: Cine este sarea si cine este piperul intr-o relatie?
D.C.: Eu cred ca gandind astfel, detasezi doua lucruri care sunt atat de impreuna. Exista femei care sunt foarte „sare” sau foarte „piper”, si barbati „sare” sau „piper”. Ideea e ca ele impreuna fac totul. Cum in mancare sarea si piperul dau gust doar impreuna, atunci intr-o relatie, o femeie „sare” si un barbat „sare” nu fac mare lucru. De aceea, cred ca atunci cand ei sunt unul „sare” si unul „piper” si cand se intalnesc, va iesi o chestie misto. „Sare-sare” sau „piper-piper” duc spre o relatie prea sarata sau prea picanta.

Locuri de pe Pamant identificate dupa arome
Rep.: Care bucatarie v-a cucerit?
D.C.: Cea indiana, pentru amestecul de condimente si ce poate sa ofere papilei gustative, pentru memoria afectiva pe care ti-o lasa. Sunt gusturi ce nu le regasesti altundeva, de care poti deveni dependent. Deci bucataria este ca un drog. Daca te apuci sa mananci mult timp bucatarie indiana, nu o sa mai intelegi nimic din celelalte bucatarii, iti vor parea fade, fara gust. Mie imi plac toate combinatiile dulce-sarat etc., pentru ca sunt elemente excitante pentru papila gustativa, insa conteaza dozajul. Toti avem posibilitatea sa vibram la gusturi, dar pe multe dintre ele refuzam sa le incercam datorita educatiei culinare primite in copilarie, datorita modului cum am fost obisnuiti sa ne hranim. Intotdeauna am sustinut ca ceea ce pui pe o farfurie trebuie sa fie comestibil, chiar si decorul – pentru ca tot exista o moda in a decora excesiv bucatele. Prefer preparatele simple, iar eu am creat la restaurant doar sase feluri principale cu niste derivatii, dar care au la baza uleiuri aromatice, din condimente de la noi sau din Orient. De altfel, bucataria este o arta. Asa cum tonul face muzica, culorile – pictura, asa si felul cum alegi alimentele si condimentele dau savoare mancarii. Bucataria presupune imaginatie, experimente, inventie, pana gasesti formula gustoasa.
Rep.: Mancam pentru a trai sau traim pentru a manca?
D.C.: Multa vreme am mancat pentru a trai, dar in ultimul timp cateva paturi sociale – care vor cu tot dinadinsul sa iasa in evidenta – au inceput sa traiasca pentru a manca. De altfel, in momentul in care ajungi la un anumit nivel social si financiar, incepi sa frecventezi restaurantele cele mai scumpe, sa bei cele mai scumpe bauturi. Si a manca bine este un tel in viata.
Rep.: Exista o gastronomie romaneasca?
D.C.: Nu. In tara noastra gastronomia a avut nesansa sa fie terfelita de 50 de ani de comunism. S-ar fi putut forma un stil de bucatarie romaneasca, pentru ca ea a avut ceva la baza in anii ’30-’40. Dar, trebuie sa va spun ca admir ceea ce a reusit sa faca Radu Anton Roman – a fost singurul care a juns la originea bucatariei romanesti si a reusit sa dezgroape retete traditionale. El a facut un lucru maret, este prima data cand cineva a indraznit sa rascoleasca in identitatea bucatariei romanesti.
Rep.: Descrieti locuri din lumea aceasta, pe care le-ati vazut, dupa gust sau miros?
D.C.: Interesant, New Delhi il asociez aromei de curry, Thailanda cu nuca de cocos, Guadalupe cu trestia de zahar si vanilia, Ceylon cu scortisoara, Corsica cu un amestec de ierburi mediteraneene, Cuba cu lime si menta. Parisul este astazi cosmopolit si si-a pierdut aroma. Este singurul oras de pe planeta unde poti manca aproape orice.