112

Dramatic – Doua camioane s-au izbit frontal in Predeal

  • logomytex.png
 

Un sofer bulgar a decedat pe loc, iar celalalt, roman,
se zbate intre viata si moarte la spital
Doua camioane de mare tonaj s-au izbit violent, ieri dimineata, pe DN 1, in Predeal, chiar in fata detasamentului de pompieri din oras. Autovehiculele s-au ciocnit frontal. Pe carosabil nu s-a vazut nici macar o urma de frana. Ambii soferi au ramas incarcerati. A fost nevoie de interventia unui echipaj al descarcerarii, pentru eliberarea victimelor dintre fiare. Pe tot timpul interventiei, circulatia in Predeal a fost paralizata timp de mai bine de o ora!

Cauza neelucidata!
Kopinchiev Ivelin Vasiliev, in varsta de 39 de ani, din Bulgaria, conducea un camion incarcat cu tricotaje. Soferul se indrepta spre Brasov. Ceasul rau a batut pentru el, iar aproape de iesirea din Predeal a fost implicat intr-un cumplit accident de circulatie. Autovehiculul pe care-l conducea a patruns pe contrasens si a lovit din plin un alt camion, condus regulamentar de Nicolae Marius Napu, in varsta de 31 de ani. Barbatul era sofer la o firma de curierat si se indrepta catre Predeal. La un moment dat, s-a trezit cu camionul in fata, nemaiavand cum sa evite impactul. Napu a ajuns nevinovat pe patul de spital, cu fracturi pe tot corpul si cu lovituri puternice la cap. Cativa martori oculari au vazut cum s-a petrecut incidentul si au declarat politistilor ca bulgarul nu a pus nici o frana. Astfel, au fost vehiculate doua piste: ori soferul a adormit la volan, ori a facut infarct. „Din primele cercetari, am stabilit ca soferul cu autovehiculul inmatriculat in Bulgaria a patruns pe contrasens. Martorii au spus ca nu au vazut ca acest camion sa fi intrat in vreo depasire sau sa fi incercat sa ocoleasca vreun obstacol. De aceea, este posibil sa fi adormit la volan sau sa fi facut infarct. In acest ultim caz, este o cauza medicala, si nu un accident rutier. Numai dupa ce se va face necropsia vom putea stabili cu exactitate cauza principala a accidentului rutier”, ne-a declarat inspectorul principal Cornel Zaharia, din cadrul Politiei Rutiere Brasov. Nicolae Marius Napu a fost transportat fulger la Spitalul Clinic de Urgenta Brasov de catre un echipaj al Ambulantei. Ranitul este tinut sub stricta supraveghere medicala.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google