Expres

Factura la intretinere, mult mai „usturatoare” decat cea din anul 1990

  • logomytex.png
 

In 15 ani, aceasta a crescut de 12,8 ori mai mult decat salariile
Grija zilei de maine a devenit una dintre principalele preocupari ale majoritatii romanilor. Asta pentru ca puterea de cumparare a scazut in cei 15 ani de „reforma” cu aproape 22% fata de cea din 1990, pe fondul cresterii preturilor intr-un ritm mult mai alert decat al salariilor. Cea mai „usturatoare” pentru buzunarele romanilor este factura la intretinere care a crescut de cateva ori mai mult decat veniturile populatiei. Practic, daca in anii ’90 un brasovean aloca in medie aproape 4% din castigul sau lunar pentru a-si achita cheltuielile de intretinere, in prezent aceasta factura reprezinta mai mult de o treime din veniturile nete ale unei familii standard formate din trei persoane. Concret, in anul 1990 o familie de trei persoane din Brasov platea, in medie, la intretinere circa 5 dolari, ceea ce insemna aproximativ 100 de lei (la un curs mediu al dolarului in 1990 de 21 de lei). Castigul mediu net la nivelul judetului Brasov era insa in acea vreme, conform statisticilor, de 3.492 de lei, adica de aproape 160 de dolari. Dupa 15 ani, in buzunarul aceluiasi brasovean intra in medie 723 de RON pe luna, echivalentul a 228 de dolari, insa intretinerea a ajuns sa coste chiar si 300 de RON (aproape 90 de dolari). In plus, utilitatile, precum gazul si curentul, costa in prezent de cateva mii de ori mai mult decat in anul 1990. Statisticile oficiale indica faptul ca imediat dupa Revolutie din castigul salarial mediu net se puteau cumpara circa 5.800 de mc de gaz sau 5.200 de Kwh sau 15 gigacalorii sau 225 de litri de benzina. Astazi insa, venitul mai permite doar achizitionarea a maximum 800 de mc de gaz sau 1.885 de kwh sau 7 gigacalorii. In schimb, spre deosebire de anul 1990 acum putem cumpara cu aproape 40% mai multe paini pe luna. Trebuie spus ca estimarile Comisiei Nationale de Prognoza privind evolutia salariilor si a inflatiei in perioada urmatoare evidentiaza faptul ca in 2006 puterea de cumparare a romanilor va ajunge la 90% din cea din anul 1990. Ea va creste treptat pana in 2009 cand va fi cu circa 10% mai mult decat in 1990. (R.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google