„Buna dimineata la Mos Ajun –

Preziua praznicului Nasterii Domnului este ea insasi o sarbatoare plina de datini

„Buna dimineata la Mos Ajun!” este colindul care rasuna, prin traditie, primul in ziua de 24 decembrie, fiind rostit sau cantat de copiii mici, numiti prin zona Maramuresului „colindeti”, cei care ies la urat devreme, pentru a se intoarce la fel la casele lor. Etnograful si folcloristul Tudor Pamfile nota faptul ca de acest moment, al Ajunului Craciunului, sunt legate o puzderie de obiceiuri pastrate astazi mai mult la sate, putine fiind locurile in care acestea nu s-au degradat sau contaminat de influentele periferiilor urbane. De fapt, „Ajunul” este denumirea data cu predilectie zilei de dinainte de Nasterea Domnului, zi de mare post (negru), tinut pana la ivirea primei stele de seara, in amintirea stelei cazatoare, care s-a aratat magilor de la rasarit. Numirea de „ajun” provine de la latinescul „eiunum” = „jejunium” („nemancare, post, infranare”). Acesta aminteste de viata austera a crestinilor din timpurile primare, cand se ajuna in preziua tuturor marilor sarbatori crestine. In popor se spune ca Mos Ajun ar fi fost baciul lui Mos Craciun. In timpurile vechi, la serviciul divin din ziua Ajunului Nasterii Domnului asistau cu mare pompa si imparatii bizantini, fapt pentru care slujba din acea zi se numea slujba ceasurilor imparatesti, intrucat, dupa terminarea Utreniei, se intercalau ceasurile cand se intona si polihroniul pentru imparat si toata Casa Imparateasca. Asezat undeva la hotarul dintre ritualul bisericesc si datina se afla obiceiul ca in Ajunul Craciunului dascalii bisericesti (cantorii) sa umble cu „Icoana” (Nasterii Domnului) din casa in casa, cantand troparul si condacul Nasterii Domnului. In vremea lui Constantin Brancoveanu, boierii, calugarii si dascalii, in frunte cu ierarhii si preotii, veneau in acea seara la palat, rostind cuvinte de lauda la adresa familiei domnitoare, un fel de oratii.

Ajunul si ziua de Craciun sunt pline de superstitii
Pana la Ajunul Craciunului, gospodarii isi strangeau de prin sat toate lucrurile care le aveau date cu imprumut, pentru ca sfintele sarbatori sa le gaseasca si pe acasa, caci astfel se crede ca ele vor plange.
In ziua de Ajun, unele femei si indeobste toti ai casei, cand ieseau afara de dimineata, la inapoiere cautau sa ia cateva surcele in mana si cand intrau in casa imparteau unul cate unul prin casa si ziceau, ca si colindatorii: „Buna dimineata la Ajun,/Ca-i mai buna a lui Craciun!/Pui, vaci, oi, purcei/Sanatate/Bogatate,/Ca-i mai buna decat toate! In vasul cu apa, in care cei ai casei urmeaza sa-si toarne pentru spalat, se puneau nuci, ca sa fie oamenii sanatosi peste an. Altii puneau o potcoava in cofa cu apa si dupa aceasta potcoava beau apa si adapau vitele, ca sa fie cu totii sanatosi si tari ca fierul. Nu se dadea nimic in aceasta zi, caci se credea ca acei ce cauta sa ceara sau sa imprumute fac aceasta numai ca peste an sa aiba noroc la furtisaguri, ca sa nu fie prinsi. Afara de aceasta, se crede ca cel ce da isi da din casa norocul: „n-ai sa ai pane si huiet (vuiet, cearta) si paguba in casa are sa fie, iar gainile vor manca totul in gradina”. Se spune ca acela care imprumuta foc in acea zi isi imprumuta siesi suparare si paguba. Casa se matura seara, dar gunoiul nu se dadea afara, ca sa nu aiba cei ai casei suparari si pagube in vite si ca sa nu le iasa norocul de la case; alte gospodine insa nu maturau casa seara; se spunea ca aceia ce o vor face si nu li se vor arata semne rele, pot matura si in alte seri de peste an, caci nu vor pati nimic. Unele femei, chiar daca maturau acum, in loc sa stranga gunoiul dupa usa, ca de obicei, il adunau in fundul casei, ca sa le vina binele si norocul. Alte gospodine tin gunoiul in casa pana la Boboteaza, caci altfel tot anul vin musafiri la acea casa. Altele (mamele cu multe fete) maturau casa de la apus spre peretele de la rasarit, spre icoane, ca sa se adune petitorii la casa. Fetele, pentru a-si vedea ursitul, peste noapte puneau afara pe prispa, sub fereastra, cate putin din toate felurile de bucate pregatite pentru Craciun, insa aveau grija sa nu guste din ele, pentru ca doar astfel ursitul va veni sa guste si fata il va vedea. Una dintre puternicele traditii spune ca in acea noapte nu-i este nimanui ingaduit sa doarma pe fan sau paie in grajdul vitelor, caci animalele vorbesc intre ele despre Domnul Hristos care s-a nascut intr-un astfel de loc si pe care ei l-au incalzit cu suflarea lor. Mai mult, trebuie sa li se astearna bine si sa fie indestulate cu mancare, caci se intreaba una pe alta de le este bine si il blestema sau fericesc pe stapan. O data cu boii, prin multe parti se crede ca vorbesc si celelate vite, destainuind intre altele si locurile unde se afla comorile ascunse in pamant, care ard in aceasta noapte. „Nu-i bine, insa, sa asculte omul, caci se pot intampla nenorociri”, consemneaza etnografii.

Cultul mortilor este la loc de cinste printre obiceiuri
Mancarurile traditionale la romani de aceasta sarbatoare sunt sarmalele, piftia, carnatii, colacii si cozonacii. Colacii de Craciun trebuie sa fie neaparat rotunzi, sa semene cu soarele si luna. In Moldova se mai fac niste colaci in forma de opt (ca la mucenici), numiti „craciuni”. Masa si bucatele trebuie sa fie mai intai binecuvantate de preot si apoi servite celor din casa. Se zice ca atunci cand vine preotul trebuie sa sada (ca sa stea petitorii, norocul si clostile). In Ardeal, cum iese preotul din casa se matura repede, ca sa nu aiba casa purici peste an. Gospodarii, inainte de a servi din bucate, impart pentru sufletele celor raposati. In multe zone etnografice, in noaptea de Craciun sunt asteptate sufletele celor morti, care vin la casele unde au trait ca sa se ospateze, asa ca li se pregateste, de cu seara, pe masa un colac si un vas cu apa, dar si tot felul de turte, colacei cu zahar si nuca. Nimeni nu se atinge de ele, pana dimineata sau pana ce preotul binecuvanteaza bucatele, aceasta fiind numita „masa de Ajun” sau „masa preotului”. In Oltenia, copiii infig bete inflorate (numite „colinde”) pe morminte, dar nu inainte de a primi de la mamele lor cate un colacel special facut pentru ei. Cand se intorc de la tamaierea mortilor, femeile impart pe la vecini colacei cu cate un carnat si o lumanare, pentru morti, cel care imparte spune: „Sa fie pentru (si pronunta numele celui caruia ii harazeste pomana), iar cel ce primeste raspunde: Sa fie primit! sau Bogdaproste!”.