Politic

Primarul vrea rezilierea contractelor de concesiune din Centrul Civic

  • logomytex.png
 

Reprezentantii concesionarilor din Centrul Civic, prezenti ieri la Primaria Brasov, au avut ieri parte de o veste neasteptata. Suparat ca desi i-a fost avertizat de circa doua luni ca trebuie urgentate lucrarile de finalizare a constructiilor, primarul George Scripcaru i-a anuntat ca la prima sedinta a plenului Consiliului Local le va rezilia contractele. „Constat ca nu putem face nici un pas inainte, iar acest lucru denota incapacitatea dvs. In ianuarie toate contractele de concesiune vor fi supuse dezbaterii CL Brasov pentru anulare. Nu aveti autorizatie de constructie, nici o schela ridicata, asa ca nu are nici un sens sa ne mai amagim. Faceti de rusine orasul ca stam ca lucrarile in halul acesta. Sunteti investitori fara capacitate financiara. Vom prelua noi constructiile si le vom termina cu bani de la bugetul local. E rusinos sa ai spatiu in Centrul Civic si sa nu pui o plasa pentru organizare de santier. Am cam epuizat toate etapele. Mai mult ce vreti sa fac? Daca nici eu nu am fost deschis, atunci Dumnezeu sa ma ierte!”, a sustinut primarul George Scripcaru. Imediat dupa aceasta introducere, primarul i-a anuntat pe cei prezenti ca functionarii municipalitatii vor lua la verificat fiecare contract pentru a clarifica situatia. „Mai nou am vazut ca unele persoane au preluat contractul de concesiune, dar fara acordul concedentului, respectiv al Primariei Brasov. Au rupt primele file din contract si au lasat finalul, cu semnatura primarului. Astfel ca vom sesiza Politia si Parchetul, deoarece pr langa haosul de acolo se mai produc si falsuri”, a argumentat primarul.

Investitorii cer noi termene
Scripcaru a mai anuntat ca a dat dispozitie pentru sistarea oricarei preluari de concesiune, pentru ca lucrurile sa nu se complice si mai mult. Deoarece reprezentantii concesionarilor sa nu plece cu mana goala de la Primaria Brasov, Scripcaru le-a mai facut o bucurie, respectiv o amenda de 100 milioane de lei, pentru cei care construiesc fara a detine o autorizatie aferenta: „Aveti probleme interne, datorii unii la altii. Aceste lucruri ne afecteaza si pe noi. Nu mai suport sa constat aceasta situatie de atatia ani! Pana nu vor fi indeplinite conditiile nimeni nu va primi nici autorizatie de constructie”.
Primul care a intervenit a fost omul de afaceri Ion Marcu, care l-a rugat pe primat sa faca o concesie, respectiv sa permita punerea schelelor si continuarea lucrarilor pana la o anumita data. Acelasi lucru l-a afirmat si omul de afaceri Ioan Olaru, care a sustinut ca termenul ar trebui sa fie pana pe 1 septembrie 2006: „Dati-ne voie sa lucram, iar cei care nu termina vor ramane fara concesiuni”.
Primarul nu s-a lasat induplecat de rugamintile concesionarilor si a dat citire firmelor care urmeaza sa fie amendate, argumentand ca „sunt societati cu potential, patronii sunt in «Top 300», dar nu sunt in stare sa termine o constructie”. Finalul a fost unul si mai neplacut pentru concesionari, ei afland ca aceasta a fost ultima discutie cu reprezentantii municipalitatii. „Nu are sens sa devin penibil, asa ca va anunt inca o data ca in ianuarie, contractele vor fi puse in discutie. Va urez «Sarbatori Fericite» si «La multi ani!»”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google