Incendii devastatoare!

Pompierii militari s-au confruntat cu o alarma falsa chiar de Craciun
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Judetean Brasov au fost solicitati in zilele de sarbatoare la patru incendii. Unul dintre aceastea a fost o alarma falsa, in Poiana Brasov. Primul incident s-a produs vineri, in jurul orei 12.00, in comuna Beclean, satul Hurez. Un grajd, o sura, un sopron, 10 tone de fan, unelte agriocole si alte bunuri gospodaresti au fost transformate, in scurt timp, in scrum. Toate acestea apartineau lui Sasu Dumitru. Pentru stingerea incendiului, la fata locului s-au deplasat 3 autospeciale ale pompierilor militari. Cauza principala a izbucnirii focului a fost un scurtcircuit la instalatia electrica. Prejudiciul este de aproximativ 50.000 de RON. In aceeasi zi, la ora 23.30, un sopron luase foc in localitatea Victoria. Incendiul izbucnise intr-o gradina de la periferia orasului, unde a ars in intregime sopronul din lemn ce apartinea lui M.V., in varsta de 70 de ani. Focul a fost stins de pompieri, cauza fiind o soba incalzita cu lemne, lasata nesupravegheata. Din fericire, la momentul izbucnirii incendiului nimeni nu se afla inauntru, pagubele nu au fost inca stabilite. In seara de Craciun, in jurul orei 23.00, pompierii militari au facut „o plimbare” pana in Poiana Brasov. Si asta pentru ca au fost anuntati ca arde un chiosc din lemn in spatele Discotecii Capra Neagra. Cand au ajuns la fata locului, au constatat ca a fost vorba despre o alarma falsa.
Mana criminala
Toate actiunile au culminat ieri cu o interventie in forta. Un incendiu de proportii a izbucnit ieri, in jurul orei 5.21, in satul Gaisoara, comuna Ungra. Pentru stingerea focului, a fost nevoie de interventia a 12 militari si patru pompieri civili. Focul a fost stins dupa sapte ore de munca. O sura in care se aflau 20 de tone de fan si un metru cub de scandura au fost cuprinse de flacari uriase. In urma stingerii focului, pompierii au concluzionat ca focul a fost pus intentionat. De aceea, au fost sesizati si politistii din localitate pentru continuarea cercetarilor si prinderea autorului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




