Lifestyle

Nascuti in Ajun sau in ziua de Craciun

  • logomytex.png
 

Cu totii stim si am simtit cel putin o data ca 24 si 25 decembrie sunt zile cu o rezonanta aparte. Sarbatorim Craciunul, preaslavind astfel Nasterea lui Iisus, iar seara de Ajun scoate la iveala partea inocenta a sufletului nostru, pentru ca fiecare – fie ca recunoastem sau nu – il asteptam pe Mos Craciun. O parte dintre noi au avut privilegiul – am putea spune noi, ceilalti – de a se naste in aceste zile de sarbatoare, iar cu cativa dintre ei am si discutat. Asadar, cum este sa fii nascut in ziua de Ajun ori in cea de Craciun?

Cresc numeric cadourile
Atmosfera de Craciun era acum zece ani oarecum mai linistita. Forfota pregatirilor pentru sarbatorile de iarna nu atinsese limitele record de astazi. „Va spun sincer ca ravnesc dupa acele vremuri, desi am aproape 16 ani. Eram copil si-mi amintesc ca-mi serbam ziua de nastere intr-o ambianta linistita. Cadoul pe care-l doream era sa-l vad pe Mos Craciun. O singur data am avut parte de un asemenea privilegiu si parintii mei si-au dat seama ca toate darurile pe care le primeam nu se comparau cu Mosul, in carne si oase. Sunt nascuta in primele ore ale lui 24 decembrie si mi-ar fi placut sa port un nume legat de Sarbatoarea Craciunului. Poate chiar Craciunita…”, ne povesteste zambind Adelina Dinu. Cristina Ioneci, o adolescenta de 17 ani, este nascuta pe 25 decembrie. „Pentru mine este o zi cu totul speciala, pe de o parte ca este ziua mea de nastere, si pe de alta ca este Craciunul. Bineinteles ca, o data cu varsta am reusit sa delimitez foarte bine cele doua evenimente, pentru ca – trebuie sa recunosc – le cam incurcam. As putea spune ca ziua de 25 este «altceva» si consider ca imi aduce noroc. Sunt si cea care primeste doua cadouri, fapt care ma bucura foarte mult”, afirma adolescenta.

„Eu consider a fi o binecuvantare”
Si Alina Coman, cadru didactic in cadrul Facultatii de Drept si Sociologie, este nascuta in ziua de Craciun.
„Imi petrec ziua de nastere ca orice om obisnuit, alaturi de familie. Evident ca atunci cand eram mica aveam ceva de obiectat asupra faptului ca primeam un singur cadou, dar crescand am depasit momentul. Acum, in ziua de 25 decembrie toata familia se aduna si este frumos. As putea spune ca sarbatoarea Craciunului capata o pozitie usor superioara comparativ cu ziua mea de nastere in sine”, ne spune Alina Coman. Este nascuta in ziua de Craciun si i-ar face o placere deosebita sa-si petreaca ziua de nastere si, bineinteles, sarbatoarea Nasterii Domnului undeva in mijlocul naturii, unde sa nu fie nevoie sa se taie bradul pentru a fi impodobit. Aceste dorinte apartin Cristinei Lavric, de profesie secretara in cadrul unei institutii publice brasovene.
„Eu consider a fi o binecuvantare ca m-am nascut (la opt luni) pe 25 decembrie. De ce spun asta? Am avut niste cumpene in viata pe care le-am trecut. Numele meu este legat de ziua de nastere si ma bucura foarte mult. Primesc de fiecare data cadoul de la Mos Craciun, dar nu am reusit sa-l vad la fata. In copilarie, cand acesta trebuia sa vina, eu aveam program – trebuia sa merg cu patinele afara. Bineinteles ca primesc si un dar mai special, pentru ziua mea de nastere. Si fratele meu este nascut pe 24 decembrie, asa ca avem de sarbatorit in familie”, ne marturiseste interlocutoarea. Suntem siguri ca mai sunt foarte multe persoane nascute in ziua de Craciun ori in Ajun, asa ca tuturor le uram din suflet „La multi ani!” si sa petreaca dubla sarbatoare alaturi de cei dragi sufletului lor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google