Astazi este praznuit Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Credinciosii din Bisericile Apostolice il przanuiesc astazi pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir. Sf. M.Mc. Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284-311), fiind fiul voievodului crestin al cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Traditia Bisericii consemneaza faptul ca parintii il invatau pe Dimitrie in camera cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte in Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci. Cand parintii s-au stins din viata, l-au lasat pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume. Auzind imparatul Maximian de moartea voievodului Tesalonicului, l-a chemat la el pe fiul sau, Dimitrie, si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Sfantul a fost primit cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos. Afland insa imparatul Maximian ca voievodul Dimitrie este crestin, s-a maniat foarte tare. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca serbari in fiecare cetate, in cinstea zeilor. Mai mult, a venit imparatul si in Tesalonic. Si intrebandu-l pe Dimitrie de sunt adevarate cele auzite despre el, acesta a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si chiar a condamnat inchinarea la idoli. Imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor organizate in cinstea venirii sale. In temnita se afla si un luptator vestit, Lie, un vandal inalt, puternic si infricosator la chip. De cealalta parte, era un tanar crestin, Nestor, cunoscut Sf. Dimitrie, iar inainte sa lupte cu Lie, Nestor a alergat la Sf. Dimitrie in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare, ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: „Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!” si trantindu-l la pamant pe Lie, l-a omorat. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indrumat pe Nestor sa se lupte cu Lie, Maximian a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie, iar Sfantului Nestor sa i se taie capul. Sf. Mare Mucenic Dimitrie poarta numele de Izvoratorul de Mir pentru ca din moastele lui, mai tarziu, a inceput sa curga mirul, aducandu-le credinciosilor multe minuni si miraculoase tamaduiri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




