BRAȘOV. RATBV va avea stații și în Teliu, experimental
Locuitorii comunei Teliu vor beneficia, începând de marţi, 25 ianuarie, de serviciul de transport public de persoane efectuat de RATBV, după ce Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov a autorizat ca autobuzele de pe linia 540 (Braşov – Vama Buzăului) să oprească şi în trei perechi de staţii din Teliu.
Decizia Asociaţiei are caracter experimental, până la sfârşitul lunii martie a acestui an şi vizează opriri, pe ambele sensuri de deplasare, pe raza comunei Teliu în staţiile PECO, Primărie şi Şcoală Teliu Vale, toate situate pe Drumul Naţional 10, potrivit purtătorului de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan.
Graficele cu orarele de circulaţie ale liniei 540 vor fi afişate în cele trei noi perechi de staţii, precum şi pe site-ul societăţii, respectiv www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare”. Atât în staţiile de pe traseul liniei 540, cât şi pe site-ul menţionat va fi afişat şi Planul tarifar.
În privința plății călătoriilor pentru persoanele care folosesc la îmbarcare/debarcare stațiile de pe traseul Liniei 540 aflate pe raza comunei Teliu, în perioada 25 ianuarie 2022 – 31 martie, acestea sunt următoarele:
-Pe traseul Vama Buzăului – Teliu – Prejmer și retur sunt valabile bilete cu 2 călătorii între Prejmer – Vama Buzăului sau retur, cu prețul de 10 lei;
-Abonament lunar între Prejmer – Vama Buzăului sau Vama Buzăului – Prejmer, cu prețul de 99 lei.
Pe traseul Teliu – Brașov și retur sunt valabile următoarele titluri de călătorie:
-Bilet 2 călătorii Zona 5, cu prețul de 18 lei;
-Abonament lunar 1 linie Zona 5, cu prețul de 220 lei (experimental, până în data de 31 martie 2022).
Plata călătoriei se poate face cu bilete achiziţionate prin aplicaţia „24pay”, bilete de hârtie cumpărate de la casieria din Terminalul Triaj Braşov, de la firmele partenere din Vama Buzăului sau de la şoferi, precum şi cu cardurile de transport RATBV ce se pot încărca la orice punct de vânzare al societăţii.
RATBV S.A. aduce la cunoștința călătorilor faptul că luni, 24 ianuarie, își adaptează orarele de transport corespunzător unei zile libere, astfel că autobuzele și troleibuzele vor circula potrivit graficelor valabile în zilele de duminică, atât în municipiul Braşov, cât şi în zona metropolitană.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.