112

BRAȘOV. Cinci persoane au ajuns de la distracție la spital / „Sfătuim turiștii aflați la cabanele…”

 

Astăzi, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 13 cazuri, totalizând 14 persoane implicate.

Unsprezece dintre acestea s-au accidentat, cinci fiind trimise, cu echipajele SMURD/SAJ către unitățile spitalicești, pentru controale suplimentare de specialitate, potrivit salvamontiștilor care acționează în Poiana Brașov.

„Din nou vorbim despre trei persoane care au necesitat transport după închiderea programului instalațiilor de transport pe cablu”, au precizat salvamontiștii.

De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 119 cazuri, totalizând 132 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit să fie evacuate.

„Sfătuim turiștii aflați la cabanele din zona superioară a masivului să se intereseze de programul de funcționare a instalațiilor de transport pe cablu și să nu mai întârzie pentru a putea prinde ultima cursă, în vederea coborârii în stațiune. Reamintim că orarul de funcționare a instalațiilor de transport pe cablu este între orele 9:00 și 16:00, iar închiderea pârtiilor se face la jumătate de oră de la ultima cursă, adică în jurul orei 16:30.
Dați dovadă de responsabilitate în practicarea sporturilor montane de iarnă, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celor din jurul vostru!”, au transmis salvamontiștii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button