BRAȘOV. Aproape 40.000 de treceri prin turnichete în primele trei zile de schi în Poiană! Starea pârtiilor, LA ZI
Primele trei zile de schi în Poiana Brașov au adus cu peste 3.000 de schiori în plus față de primele trei zile din sezonul trecut. În acest sezon, temperaturile mai scăzute, zăpada și eforturile de amenajare a pârtiilor au făcut posibilă deschiderea acestora chiar în ajunul Crăciunului, față de anul trecut, când s-a putut schia abia de Revelion, au informat cei din Primăria Brașov, care au mai punctat: „Anul acesta, în perioada 24-26 decembrie s-au înregistrat 39.809 treceri (urcări) prin turnichetele instalațiilor de transport pe cablu din Poiana Brașov și un număr de 11.600 de utilizatori. Ziua cu cele mai multe treceri prin turnichete a fost prima zi de Crăciun, 25 decembrie, când s-au înregistrat 16.050 de treceri prin turnichete și un număr de 4.416 utilizatori. În 24 decembrie, prima zi de schi, s-au înregistrat 11.136 de treceri și 2.118 utilizatori, iar în 26 decembrie s-au înregistrat 12.623 de treceri și 5.066 de schiori”.
Sezonul trecut, care a fost tot unul marcat de pandemie, în perioada 1-3 ianuarie 2021 au fost înregistrate 36.303 de treceri prin turnichete și 14.255 de utilizatori, acestea fiind și primele zile de schi în Poiană. În 1 ianuarie 2021 s-au înregistrat 8.976 de treceri, pe 2 ianuarie 2021, a doua zi de schi din sezonul trecut, 15.502 de trecer, iar în 3 ianuarie 2021, 11.825 de treceri.
În această dimineață, starea zăpezii pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul (până la telescaunul Ruia), respectiv Kanzel, Lupului, Subteleferic, Sulinar și Drumul Roșu era foarte bună, la fel și pe pârtiile Drumul Roșu, Bradul și Stadion, în partea inferioară a masivului, acestea fiind și pârtiile pe care se poate schia în acest moment. Starea zăpezii este foarte bună. Zona inferioară a pârtiilor Lupului, Subteleferic și Sulinar este închisă pentru amenajare.
Foto: Facebook Visit Poiana Brasov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.