Sport

FC BRAȘOV. Posibilul viitor președinte are și o condamnare în… CV! Despre ce e vorba?! Dar este și cetățean de onoare

 

Am relatat ieri despre faptul că Marian Copilu, un prosper om de afaceri născut în orașul de la poalele Tâmpei, este în cărți pentru a fi numit președinte la FC Brașov – FC BRAȘOV. Cine ar fi noul președinte?!… SURPRIZĂ

În momentul în care Marian Copilu a ajuns conducător la CFR Cluj, iscoditoare, presa de acolo a relatat, printre altele, că respectivul „a formulat în instanțele brașovene o cerere de reabilitare penală, însă judecătorii au respins solicitarea. Copilu a formulat această solicitare pentru a i se sterge din cazierul judiciar condamnarea penală de doi ani și jumătate primită pentru delapidare. Condamnarea a venit în urma unui proces în care firma SC Promoții și Construcții Imobiliare Romespa 2020 SRL din Brașov a fost delapidată de Copilu. Printre acționarii acestei firme se regăsește și Marian Copilu, care a deținut un pachet de acțiuni minoritar”, a relatat gazetadecluj.ro, care a arătat și soluția pe scurt a instanței: „În baza art. 23 Cod procedură penală ia act de acordul de mediere intervenit între părţi cu privire la latura civilă a cauzei ,la data de 11.03.2015 în baza contractului de mediere nr. 2 din 2015 încheiat cu Biroul de Mediator Coliban Irina şi obligă inculpatul, în baza acestui acord să plătească părţii civile SC Promoţii şi Construcţii Imobiliare Romespa 202 SRL prin reprezentant legal Ortiz Ruiz Antonio Jose, suma de 400.000 EURO în tranşe lunare egale, de câte 3000 EURO/luna”.

Pe marginea acestui subiect a scris și prosport.ro.

Dar, Marian Copilu nu are numai… umbre. Așa cum a informat actualdecluj.ro, el a fost manager la Copisa Constructora Pirenaica, o companie din Spania care a făcut centura ocolitoare a Caransebeșului. De altfel, acesta a condus pentru puțină vreme echipa de fotbal din localitate, FC Caransebeș. Marian Copilu e și cetățean de onoare al Caransebeșului, din 2012.  

„În expunerea de motive pentru acordarea titlului, se arată că Marian Copilu este reprezentantul tinerei generaţii de succes de antreprenori din România, în domeniul construcţiilor. În ultimii 4 ani, compania pe care o coordonează a derulat opt proiecte de succes, printre care şoseaua de centură a Caransebeşului şi prima fază a Parcului Eolian Iberdrola din judeţul Constanţa, cel mai mare proiect de acest gen din lume. Marian Copilu a ajutat financiar în ultimul sezon şi echipa locală de fotbal, a susţinut financiar acordarea de burse elevilor olimpici din municipiul Caransebeş, prin intermediul Clubului Rotary, şi a oferit ajutor financiar la finalizarea Catedralei Episcopale din municipiul de pe Timiş şi Sebeş”, așa cum a inserat 7-zile.com

Foto: Gazeta Sporturilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button