Allen Coliban: BRAȘOV – primul municipiu din România care folosește 100% energie verde
Primarul Brașovului, Allen Coliban, a postat pe pagina oficială de Facebook un mesaj în care anunță că Brașovul e primul municipiu din România care folosește 100% energie verde.
Începând cu ultimul trimestru al acestui an, energia electrică pentru alimentarea celor 75 instituții cu personalitate juridică aparținând Municipalității, a iluminatului public, semaforizării, domeniului schiabil – un total de 525 de puncte de consum – este în totalitate provenită din surse regenerabile, conform actului adițional pe care primarul Allen Coliban l-a semnat cu Electrica Furnizare, în urma negocierii dintre cele două părți. Deși toată energia primită de către Municipalitate este verde, tariful plătit nu este mai mare decât cel pentru energia din surse convenționale.
Din informațiile pe care le deține Primăria, singura autoritate care beneficiază ]n totalitate de energie verde este administrația prezidențială, Brașovul fiind prima administrație publică locală din România beneficiară a acestui tip de energie în proporție de 100%.
Electrica Furnizare asigură energia din surse regenerabile pentru cele 21 colegii și licee, cele 16 școli gimnaziale, 29 de grădinițe, cele 8 creșe, instituțiile de cultură, primăria și serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele și punctele termice, piețe, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public și sistemul de semaforizare din oraș, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.)
Conform datelor companiei, Electrica Furnizare asigură 65,44% din energie din surse convenționale: 16.14% din totalul energie furnizate din cărbune, 28.33% energie nucleară, 20,23% din gaze naturale, 0,05% din păcură, și 0,69% din alte surse convenţionale. Din surse regenerabile asigură 34,56% din energia furnizată, astfel: 25.17% din totalul energiei furnizate consumatorilor este produsă hidroelectric, 4,99%, eolian, 0,32% din biomasă, 4,03% energie solară și 0,05% din alte surse regenerabile.
Conform datelor furnizate de operatorul de energie pentru clienți, pentru Primăria Brașov, care beneficiază de serviciul ECO energie verde certificată 100%, cea mai mare parte, 98,78%, este produsă hidroelectric și 1,22% din centrale pe biomasă.
Conform actului adițional, preţul unitar fără TVA, compus din preţul propriu al energiei electrice + Tarife reglementate (transport, sistem, distribuţie) + acciza necomercială + certificate verzi + contribuţie cogenerare pentru toate este de 915,54 lei/MWh. În cazul iluminatului public, preţul unitar fără TVA este de 840,29 lei/MWh, iar pentru domeniul schiabil, preţul unitar fără TVA este de 912,92 lei/MWh.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.