Sport

SUSPENDAT. Brașoveanul Achiriloaie NU RENUNȚĂ! Va ajunge (și) la TAS…

 

Scandalul creat de neînscrierea schioarei alpine Ania Caill, de către Federația Română de Schi și Biatlon (FRSB), la Jocurile Olimpice de la Beijing – Ania Caill (Corona Brașov), „FAULTATĂ” iar de conducerea FRSB! / Ania Caill, ANUNȚUL DEZNĂDEJDII! Ce a declarat schioara alpină legitimată la CORONA BRAȘOV… – s-a lăsat și cu alte urmări.

Ioan Valeriu Achiriloaie, managerul sportiv al Coronei Brașov – implicit al sportivei menționate, a fost suspendat un sezon competițional de către FRSB, fiind și amendat cu 200 de lei.

„Sunt suspendat din toate acțiunile federației, nu pot să iau parte la competițiile organizate de federație sau la cele la care federația este afiliată. Consider că această decizie este complet abuzivă, și din punct de vedere procedural, și moral. O mă adresez Comisiei de Apel, iar dacă și acolo se menține decizia, nu o să renunț și o să mă duc în instanța civilă și mai ales la Tribunalul de Arbitraj Sportiv”, a declarat Achiriloaie potrivit ski-outdoor.ro.

Conform spuselor sale, Ioan Valeriu Achiriloaie va rămâne manager sportiv la Corona Brașov. Gruparea susținută de Municipalitate nu îi va suspenda contractul până când nu se va dicta o decizie definitivă în acest caz. 

Se știe, contrele dintre conducerea FRSB, pe de-o parte, și Ania Caill, precum și persoanele din staff-ul său, sunt vechi. La începutul acestui an, performera n-a fost înscrisă în prima fază la Campionatele Mondiale de schi alpin de la Cortina D’Ampezzo, ajungând până la urmă la competiția din Italia grație presiunilor exercitate de Eduard Novak, ministrul Sporturilor, Allen Coliban, primarul Brașovului, și Octavian Morariu, membru marcant în Comitetul Internațional Olimpic (CIO).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button