Coronavirus

COVID-19. BRAȘOV. Peste 1.800 de persoane, verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină

 

Echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au continuat acțiunile preventiv-reactive, care au ca scop verificarea modului de respectare a normelor din timpul stării de alertă.

Controalele au avut loc în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 1.700 de locații, 44 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 95 de mijloace de transport persoane.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea  prevederilor Legii nr. 55/2020privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 1.500 lei.
De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 1.830 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină”, a precizat agentul principal de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button