BRAȘOV. Peste 1.000 de sancțiuni rutiere în ultimele șapte zile
Polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat mai multe acțiuni de control, în perioada 15 – 21 noiembrie, pe raza întregului județ, în vederea asigurării unui climat optim de siguranță rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost angrenate 156 de forțe de ordine și au fost utilizate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei, precum și aparatele etilotest, etilometru și drugtest.
În urma acestor acțiuni, au fost date 1.073 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan, 284 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 98 pentru abaterile săvârșite de către pietoni, 70 pentru nerespectarea prevederilor legale de către bicicliști, 34 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentar, 25 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 70 pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul transportului rutier public de persoane și marfă și 450 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.
De asemenea, polițiștii au reținut 52 de certificate de înmatriculare și 109 permise de conducere, dintre care 34 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, 25 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru neacordare prioritate pietoni și 21 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.
Totodată, polițiștii brașoveni au constatat 16 infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și alte infracțiuni în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.