BRAȘOV. Nouă copii operați pe inimă, gratuit, în echipă cu medici din Marea Britanie
Spitalul Sfântul Constantin din Braşov a găzduit în această săptămână o misiune umanitară, în cadrul căreia au fost operaţi nouă copii cu malformaţii cardiace congenitale, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 4 ani. O echipă internațională – 12 cadre medicale din Marea Britanie – a venit la Braşov, coordonatorul medical al misiunii fiind prof. dr. Victor Costache, fost ministru al Sănătăţii, acum șeful Centrului de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Sf. Constantin.
Costul mediul al unei operaţii cardiace pentru un copil ar fi fost de 7.000 euro, dar familiile au beneficiat în mod gratuit de aceste intervenţii chirurgicale şi de spitalizare.
„Sponsorul principal al acestei campanii operatorii este Electroargeş SA, care a avut o contribuţie de 50.000 euro la costul misiunii”, a transmis Fundaţia Polisano din România, care a organizat această misiune, împreună cu Healing Little Hearts din Marea Britanie.
„Ne luptăm pentru ca aceste misiuni să aibă loc în ţară, în apropierea familei, la costuri mult mai accesibile decât în străinătate. De asemenea, prin operaţiile realizate în România, echipele medicale locale beneficiază de formare de la colegi cu cea mai înaltă calificare şi experienţă vastă în chirurgia cardiacă pediatrică, pentru a deveni pe termen lung independente în actul operator”, a declarat Cătălina Costache, director executiv al Fundaţiei Polisano. „Chirurgia cardiacă pediatrică este o specialitate extrem de complexă, care nu tolerează greşelile”, a precizat prof. dr. Victor Costache.
Printre cei nouă micuţi operaţi a fost şi Maria, o fetiţă de 3 ani şi 4 luni. „Inimioara fetiţei nu s-a format bine, necesitând o intervenţie la valva pulmonară. Am întâlnit aici oameni cu suflet mare, medici care m-au îndrumat, şi a fost o mare uşurare să-mi pot ajuta copilul cu această operaţie, fără a implica un efort financiar pentru familie”, spus mama acesteia.
Această misiune operatorie nu ar fi putut fi posibilă fără sprijinul Spitalului Sfântul Constantin şi al echipei medicale locale, care s-a implicat în aceeaşi măsură ca echipa internaţională.
Din 2015, Fundaţia Polisano sprijină copiii cu malformaţii cardiace congenitale să beneficieze de operaţii. Până acum, s-a oferit accesul gratuit la aceste intervenţii salvatoare pentru peste 300 copii. „Cu ajutorul sponsorilor şi al comunităţii, putem spori numărul copiilor cu inimilor sănătoase”, a transmis directorul fundaţiei, Cătălina Costache.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.