Politic

BRAȘOV. Aeroportul, în ședința extraordinară a Consiliului Județean

 

Consiliul Judeţean Braşov se întrunește astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, convocate de îndată, care va putea fi urmărită de la ora 15.00, pe pagina de Facebook a instituției

Pe ordinea de zi se află zece proiecte, printre care unul privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Judeţului Braşov și al unităților subordonate, pe anul 2021, dar cele mai multe vizeazî aprobarea indicatorilor tehnico – economici actualizați pentru diferite investiții.

Cel mai important este „Proiectul de hotărâre privind modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav Etapa a III-a – proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru 9 obiecte (rest de executat)”. Pentru acestea, Consiliul Judeţean a semnat iniţial un contract cu firma Construcţii SA Sibiu, carea nu a respectat graficul de lucrări, motiv pentru care contrctul a fost reziliat la finalul anului trecut. Ulterior, contractul de lucrări a fost atribuit Asocierii SC Bog’Art SRL – SC UTI Facility Management SA, care a construit şi terminalul de pasageri.

Președintele CJ, Adrian Veștea, anunțase de lunea trecută, când a mai avut loc o ședință de îndată, pentru două proiecte de investiții în modernizarea unor drumuri județene, cum este cazul și astăzi, că vor mai exista asemenea convocări, întrucât a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă care permite actualizarea valorii contractelor de lucrări ca urmare a majorării preţurilor materialelor şi materiilor prime.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button