BRAȘOV. Intervenții în Piatra Mare, la solicitarea unor turiști din Israel și a unor excursioniste de 69 și 71 de ani
Salvamontiștii din Săcele, județul Brașov, au avut două intervenții, ieri, în Masivul Piatra Mare.
„Ieri au fost două apeluri pentru Salvamont Săcele, din fericire nu simultan, ci unul după celălalt. Primul dintre ele a venit din partea unui grup de turiști din Israel. Doi tineri din grupul care a urcat la Canionul 7 Scări au ales, fără să anunțe pe nimeni, alt traseu și au ajuns la cabana Piatra Mare. Părinții au sunat la 112, iar apoi am reușit să îi recuperăm de pe traseu și să îi coborâm la grup, care îi aștepta de peste 4 ore.
Al doilea apel a venit din partea a două doamne de 69 și 71 de ani care au plecat de la cabană la ora 17.30 și le-a prins noaptea pe traseu. Și aici cele două turiste au fost coborîte fără probleme până la Dâmbu Morii.
Atragem atenția pe această cale că deja se înnoptează mult mai devreme, iar în pădure după ora 19.00 este întuneric. Turiștii trebuie să fie atenți cum își programează traseul, iar din rucsac nu trebuie să lipsească lanterna, de preferință frontală”, au transmis salvamontiștii săceleni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.