[ViDEO] BRAȘOV. Decapitați pentru credința lor, pomeniți ca sfinți martiri

La 307 de ani de la jertfa lor, Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache vor fi pomeniți astăzi în mănăstirile și bisericile ctitorite și înzestrate de marele domnitor creștin. Printre ele, mânăstirea de la Sâmbăta de Sus, care îi poartă numele, Biserica Sf. Nicolae din Făgăraș, dar și Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, căreia domnitorul Țării Românești i-a făcut numeroase danii.

De altfel, domnitorul Țării Românești a avut strânse legături cu brașovenii, după cum a demonstrat cu documente pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean, fost director al Muzeului Prima Școală Românească, cel care a realizat, în colaborare cu Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,  volumul „Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașovenii”, din care sunt extrase și informațiile din acest articol.
Brâncoveanu și-a început domnia în împrejurări grele pentru Țara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci și austrieci. Printr-o diplomație deosebită, el a știut să întrețină legături de prietenie cu toți, pentru ca țara să fie ferită de jafuri și pustiiri din partea unor oști străine. În astfel de împrejurări favorabile, cei peste 25 de ani de domnie reprezintă o perioadă de maximă strălucire culturală și artistică. S-au zidit acum biserici și mănăstiri, s-au deschis școli de toate gradele, s-au tipărit cărți în diferite limbi, au fost sprijiniți și încurajați oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor așezăminte bisericești ortodoxe căzute sub dominație otomană.

Sprijinitor al românilor din Transilvania, inclusiv din Șcheii Brașovului

Constantin Brâncoveanu se numără printre marii ctitori de lăcașuri sfinte, și nu doar în Țara Românească. În Transilvania a zidit o biserică în Făgăraș, alta în Ocna Sibiului, precum și mănăstirea Sâmbăta de Sus, cea din urmă fiind distrusă cu tunurile în secolul al XVIII-lea, din dispoziția autorităților habsburgice, și refăcută abia în prima jumătate a secolului al XX-lea. În Constantinopol (Istanbul) a zidit biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata, la mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos a făcut un paraclis și o trapeză, iar la Ismail, dincolo de Prut, a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Gheorghe. A oferit numeroase danii bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, pe care au ajutat-o, de altfel, și mulți dintre înaintașii săi. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat, în 1698, o subvenție anuală, ca să-i fie „de întărire și ajutor, întrucât o știm ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării”, iar în 1700 i-a dăruit o moșie în zona Argeșului. După 1701, anul în care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat „unirea” cu Biserica Romei, Constantin Brâncoveanu a trimis scrisori de încurajare către românii din Șcheii Brașovului, sfătuindu-i să rămână statornici în dreapta credință. În același timp, Constantin Brâncoveanu a fost un neîntrecut sprijinitor și ocrotitor al oamenilor de cultură, fie ei învățați străini  sau români. A fost un mare sprijinitor al Academiei domnești de la mănăstirea Sfântul Sava din București, pe care a reorganizat-o ca pe o facultate de litere și filosofie din cadrul universităților apusene.

Paralel cu Academia funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonă și română. În câteva mănăstiri s-au pus bazele unor biblioteci renumite cu lucrări procurate în mari centre culturale din Apus, tipărite în limbi clasice sau de circulație, în diferite epoci. Brâncoveanu a fost un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui începe printr-un act de cultură, și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a ei în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini în format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, iar un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, în timpul vieții acestuia, iar al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Domnitorul a înființat câteva tipografii noi. Sprijinit de domn, Antim Ivireanul a continuat, ca mitropolit, editarea de cărți de slujbă în românește la Târgoviște, toate fiind traduse de el însuși într-o frumoasă limbă românească, deosebit de expresivă, încât traducerile sale se folosesc până azi, fiind considerat drept creatorul „limbii liturgice românești”. Cărțile românești tipărite în timpul domniei lui au cunoscut o largă circulație în Transilvania, ajungând până în Maramureș.
Constantin Brâncoveanu a creat un stil arhitectural care îi poartă numele și care se păstrează în numeroasele sale ctitorii, printre care și mănăstirea de la Sâmbăta.

Moarte martirică alături de fiii săi

Starea de maximă înflorire bisericească și cultural-artistică din Țara Românească s-a sfârșit odată cu înlăturarea din scaun a lui Constantin Brâncoveanu. Numeroase denunțuri și intrigi ale dușmanilor săi la Constantinopol, precum și faptul că în cursul războiului ruso-turc din 1711 unul din boierii săi a trecut de partea rușilor, i-au făcut pe cârmuitorii turci să-l bănuiască de „necredință” față de ei și să-l înlăture din scaun. Dus la Istanbul împreună cu familia sa și o parte din averi – încă din martie 1714, în săptămâna Patimilor -, au fost aruncați în cunoscuta închisoare a celor șapte turnuri (Edicule). În timp ce se aflau în închisoare, li s-a promis că vor scăpa cu viață dacă vor accepta religia islamică, propunere pe care evlaviosul domn a respins-o cu hotărâre.
În ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai când domnitorul împlinea 60 de ani, au fost duși cu toții spre locul de osândă. Fostul său secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florența, relatează că domnitorul le-a dat fiilor săi acest ultim îndemn: „Copiii mei, fiți curajoși! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puțin sufletul spălându-ne păcatele în sângele nostru!”. Atunci, în prezența sultanului, a reprezentanților unor țări străine la Istanbul, a soției, fiicelor și ginerilor lui Brâncoveanu, aduși la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului și a celor patru fii. Mai întâi i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, sfetnic de seamă al domnitorului, după care au fost retezate capetele celor patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei. După ce a asistat la toată tragedia fiilor săi, a fost tăiat și capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, în vârful sulițelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi în Bosfor. Niște pescari creștini le-au găsit pe mare și le-au îngropat în mănăstirea grecească din insula Halki. Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București, lăcașul de cult fiind una din ctitoriile sale.

Pomeniți cu evlavie în cântece populare

Doamna Maria, fiicele, ginerii și nepoții, care au scăpat cu viață, au fost închiși într-o cetate din Asia Mică, de unde s-au putut reîntoarce în țară abia după doi ani. În 1720 doamna Maria a reușit să aducă în ascuns rămășițele pământești ale domnitorului martir, pe care le-a îngropat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa. Deasupra mormântului a așezat o candelă, având o inscripție care consemna aceste lucruri. „Așadar, Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat martirică a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire și de jertfă pentru țara sa și pentru credința creștină. Moartea lor i-a impresionat profund pe contemporani, chiar și pe necreștini. Ea a fost consemnată cu indignare în puținele ziare europene care apăreau atunci, dar și de unele rapoarte diplomatice trimise din Istanbul (Constantinopol)”, ne spune pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean.
Moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece și balade populare (video). O cunoscută baladă a fost culeasă în secolul al XIX-lea de Vasile Alecsandri, în care era prezentată pe larg mucenicia lui „Brâncoveanu Constantin/Boier vechi și domn creștin”. Între altele, era menționată și propunerea ce i s-a făcut, de a îmbrățișa religia islamică: „Lasă legea creștinească / Și te dă în cea turcească”, la care evlaviosul domn a răspuns „Facă Domnul ce o vrea/ Chiar pe toți de mi-i tăia / Nu mă las de legea mea”.
Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20 iunie 1992, a hotărât ca „de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache să fie cinstiți cu sfinții în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscriși în sinaxar, cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii noastre”. 
Anul 2014, la 300 de ani de la martiriul lor, a fost declarat de Sf. Sinod al B.O.R. ca Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, model de creștini jertfelnici și nestrămutați în credință.