Brașovean de 71 de ani, lăsat pieton din cauza vitezei
Graba strică treaba… Proverbul i se aplică unui șofer în vârstă de 71 de ani, din județul Brașov, care a rămas temporar fără permis de conducere, după ce a fost „prins” de radar cu viteză excesivă, ieri, în județul Bacău.
Poliţiştii rutieri din Bacău, Neamţ şi Vaslui au aplicat, ieri, 221 de amenzi în cadrul unei acţiuni comune pe care au realizat-o timp de două ore, pe drumurile publice din judeţul Bacău.
Printre ghinioniști se numără și brașoveanul de 71 de ani.
„În total, în cele două ore de acţiune, 35 de conducători auto au rămas fără permis, iar dintre aceştia, 19 pentru încălcări ale regimului legal de viteză ce depăşea cu mai mult de 50 de kilometri pe oră limita legală pe sectorul de drum unde a fost înregistrată de mijloacele omologate de măsurare a vitezei. Unul dintre conducătorii auto sancţionaţi în cadrul acţiunii a fost un bărbat de 71 de ani, din Braşov, care era prea grăbit spre Bacău, fiind depistat pe DN 2 – E 85, în localitatea Cleja, cu viteza de 104 kilometri pe oră, iar urmarea a fost că poliţiştii i-au ridicat permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile”, au informat reprezentanții IPJ Bacău, într-un comunicat de presă.
Poliţiştii rutieri au retras şi 8 certificate de înmatriculare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.