Sport

FC BRAȘOV. PNL, despre un „subiect abordat cu seriozitate”! „Decizii corecte și asumate”!…

 
PNL Brașov a ținut să emită un comunicat pe tema FC Brașov, subliniind că votul consilierilor săi locali, din martie, de a nu desființa echipa Corona – care ulterior a promovat în Liga 2 fotbalistică, a fost decisiv în crearea acestei noi grupări. Se știe, atunci, primarul Allen Coliban, susținut de consilierii locali USR, a dorit să desființeze, cu efect imediat, secția de fotbal seniori de la CSM Corona…
 
„Dragi iubitori ai fotbalului, ne bucurăm să marcăm un moment fericit, dar pentru care s-a muncit foarte mult.
 
Am simțit încă de la început, noi, consilierii locali liberali din Municipiul Brasov, că avem această datorie de a face tot ceea ce putem pentru ca FC Brasov să renască și am abordat din start cu seriozitate proiectul.
 
Implicarea noastră în proiect a fost atât sentimentală, cât și administrativă.
 
Iubim FC Brașov și am considerat că acest club trebuie să revină în prim planul fotbalului românesc, acolo unde îi este locul.
 
Sigur că subiectul a creat foarte multă pasiune în rândul iubitorilor fotbalului brașovean. A fost multă presiune publică, dar iată că decizia de a termina sezonul cu Corona Brașov, de a promova cu această echipă și de a înființa o structură asociativă nouă FC Brașov s-au dovedit a fi inspirate.
 
Ne bucurăm că am reușit să convingem că propunerile noastre inițiale au fost cele mai bune. Suntem siguri că și microbiștii brașoveni înțeleg și apreciază asta.
 
Acum culegem împreună roadele acestor decizii corecte și asumate. FC Brașov renaște și va juca în Liga a II-a încă din acest sezon.
 
Profităm de ocazie pentru a le spune bun venit la club domnilor Ioan Mărginean și Ilie Stan. Le urăm mult succes în sezonul ce bate la ușă și îi asigurăm de întregul nostru suport pe viitor.
 
Forza Steagu!”, au transmis libedralii brașoveni, care au în Consiliul de Administrație al FC Brașov – Steagu’ Renaște un membru, este vorba de consilierul local Sebastian Bădulescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button