BRAȘOV. Încă un semafor pentru pietoni este funcțional, de astăzi
Încă un semafor pentru pietoni este funcțional, începând de astăzi, în municipiul Brașov. Esta vorba despre semaforul de pe str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian. Acesta este cel de al cincilea semafor pentru pietoni pus în funcțiune în cadrul Programului pentru creșterea siguranței la trecerile de pietoni, demarat în luna ianuarie.
„A fost o perioadă în care (n.r. semaforul) a funcționat pe galben intermitent, pentru a preveni orice posibil incident. Totodată, am ajuns la 20 de treceri de pietoni iluminate suplimentar în acest an. Vom continua acest program, următoarele treceri de pietoni semaforizate vor fi cele de pe str. 13 Decembrie, la benzinăria Rompetrol; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu și pe Calea Bucuresti, la McDonald’s”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
Potrivit unui comunicat remis de Primăria Brașov, programul a fost stabilit în urma discuțiilor cu reprezentanții Poliției municipiului Brașov, la propunerea Municipalității, pentru a suplimenta măsurile de creștere a siguranței cetățenilor la traversarea străzilor pe trecerile de pietoni.
În această primă etapă, au fost incluse 8 treceri de pietoni și iluminate suplimentar 29 de treceri.
Primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie au mai fost puse în funcțiune încă trei, pe lângă cel pus în funcțiune astăzi: pe str. Carpaților, în zona Piața Sfatului și de pe b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă). După cum preciza viceprimarul Sebastian Rusu, urmează cele de pe str. 13 Decembrie (la benzinăria Rompetrol), str. Buzești (la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu) și pe Calea Bucuresti (la McDonald’s).
Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere).
Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de „cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timp fix de semaforizare).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.